S* L**** G** R****** S**
ReclamantF******* I**
PârâtN****** D** M*****
PârâtAdmite cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 2523/28.02.2019. Dispune completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 2523/28.02.2019, în sensul că obligă, în solidar, pârâţii la plata contravalorii lipsei de folosinţă a bunului, respectiv suma de 199.80 lei/lună pentru perioada aprilie 2018 până la restituirea în natură a bunului sau până la data plăţii integrale a echivalentului bănesc al acestuia. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria sectorului 4 Bucureşti. Pronunţată astăzi, 18.04.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 5008/2019 din 18.04.2019Admite acţiunea civilă având ca obiect cerere de valoare redusă, formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâţii. Obligă pârâţii, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 4597,20 lei, reprezentând debit principal datorat. Admite capătul de cerere referitor la penalităţi şi obligă pârâţii, în solidar, la plata către reclamantă, a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2%pe fiecare zi, calculate asupra debitului principal, calculate de la scadenţa fiecărei facturi până la achitarea efectivă a debitului. De asemenea, obliga, în solidar, pârâţii, la plata contravalorii lipsei de folosinţă a bunului, respectiv suma de 199.80 lei/lună pentru perioada aprilie 2018-până la restituirea în natură a bunului. Obligă pârâţii, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 700 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti. Pronunţată astăzi 28.02.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 2523/2019 din 28.02.2019Amână pronunţarea la data de 28.02.2019. Soluţie pusă la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, astăzi, 14 februarie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.02.2019