O*** I*** G*******
ReclamantS*** A********** S** Î* C******* D* A****** P***** S*** M********** A*** S***
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamantul O*** I*** G*******, împotriva pârâtei SC ARHIVAR DTP SRL în calitate de arhivar al SC Metalurgica Aiud SA, şi în consecinţă: Obligă pârâta la eliberarea unei adeverinţe cuprinzând salariul brut realizat de către reclamată cu indicarea expresă din ce era compus acesta (sporuri, prime, indemnizaţii şi acord global) aferent perioadei în care a fost salariatul SC Metalurgica Aiud SA, caracterul acestor venituri, cu menţiunea dacă aferent veniturilor respective, unitatea pârâtă a contribuit la fondul de Pensii de Asigurări Sociale, respectiv dacă s-a reţinut CAS. Constată că activitatea desfăşurată de reclamant în cadrul unităţii SC Metalurgica Aiud SA pe perioada 16.04.1976-24.02.1977; 12.07.1978-05.02.1980; 18.01.1983-01.07.1985; 03.01.1991-01.07.1992 şi 03.01.1994-01.04.2001, se încadrează în grupa II de muncă, în procent de 100%. Obligă pârâta ca, în conformitate cu prev. anexei 14 din HG nr.257/2011, să întocmească şi să elibereze o adeverinţă care să ateste că activitatea prestată de reclamant în perioada mai sus menţionată, se încadrează în grupa II de muncă, în procent de 100%. Fără cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Alba. Pronunţată în şedinţa publică, din data de 15.05.2018.
Hotarare 840/2018 din 15.05.2018Amână soluţinarea cauzei la data de 15.05.2018, în vederea comunicării cererii modificatoare.
Incheiere de sedinta din 03.04.2018