A******** V********** S* P********* G** M*******
ReclamantM********* A***** S* P************** F********* P*******
PârâtE****** T*******
IntervenientP******* C****** M********
PârâtD******* P***** A********** J******** A****
PârâtRespinge, ca inadmisibilă, excepţia de nelegalitate invocată de reclamantă cu privire la art. 6 alin. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 1679/2008 privind modalitatea de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, precum şi obligaţiile ce revin gestionarilor fondurilor cinegetice şi proprietarilor de culturi agricole, silvice şi de animale domestice pentru prevenirea pagubelor. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Gărzii Forestiere Ploieşti, invocată de această pârâtă în raport cu capătul de cerere având ca obiect anularea Porcesului-verbal nr. 30 din 10.08.2017 (înregistrat sub nr. 6585/10.08.2017 şi sub nr. 18016/11.08.2017) şi respinge acest capăt de cerere, formulat în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind introdus împotriva unei persoane lipsite de calitate. Respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâta Garda Forestieră Ploieşti. Admite, în parte, acţiunea în contencios administrativ introdusă de reclamanta Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Gts Muntenia, în contradictoriu cu Garda Forestieră Ploieşti, cu Primăria Comunei Muşeteşti şi Direcţia Judeţeană pentru Agricultură Argeş. Anulează Decizia nr. 188 din 29.08.2017 emisă de Garda Forestieră Ploieşti. Anulează, în parte, Procesul-verbal nr. 30 din 10.08.2017 (înregistrat sub nr. 6585/10.08.2017 şi sub nr. 18016/11.08.2017) de constatare şi evaluare a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole şi silvice, în limita pct. III din acest proces-verbal. Ia act de declaraţia reclamantei în sensul că nu solicită cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţa publică din 18 Ianuarie 2019, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă, Complet specializat de contencios administrativ şi fiscal.
Hotarare 38/2019 din 18.01.2019Citarea Primăriei Comunei Muşăteşti cu menţiunea de a depune extrasul de pe actul de deces al numitei E****** T*******, CNP F.7, dacă există un asemenea act şi să comunice dacă s-a formulat cerere de deschidere a procedurii succesorale, iar în caz afirmativ, să se indice moştenitorii persoanei decedate. Citarea pârâtului M********* A***** S* P************** F********* P******* cu menţiunea de a comunica dacă înţelege să cheme în judecată moştenitorii numitei E****** T*******, decedată. Proroga discutarea cererilor de intervenţie forţată. Amână judecarea cauzei la 18.01.2019 Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Decembrie 2018
Incheiere de sedinta din 07.12.2018În temeiul disp. art.411 alin.1 pct.2 C.pr.Civ. dispune suspendarea judecării cauzei până la o nouă stăruinţă a părţilor. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţa publică din 19.10.2018 .
Incheiere suspendare din 19.10.2018