L****** I***
InculpatÎn baza art. 346 alin.1 C. proc. pen. constată că Judecătoria Timişoara este competentă în soluţionarea prezentei cauze, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 4438/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, cu privire la inculpatul L****** I***, trimis în judecată în stare de libertate, pentru săvâr?irea infracţiunii de ,,conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea de?inerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbiba?ie alcoolică de peste 0,80 gr/l alcool pur în sânge”, faptă prevăzută de art. 336 alin.1 din Codul Penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul L****** I***. Dispune comunicarea prezentei încheieri procurorului şi inculpatului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, azi, 18.12.2018.
Incheierefinalacamerapreliminara din 18.12.2018