S********** F********* I****** G*******
ReclamantM********* A***** C*****
PârâtAdmite excepţia perimării cererii invocată din oficiu. Constată perimată cererea de chemare în judecată. Ia act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, cerere ce se va depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21.11.2019.
Hotarare 6934/2019 din 21.11.2019În temeiul art. 242 alin. 1 Cpc, suspendă judecata cauzei pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiilor stabilite de instanţă. Cu drept de recurs pe toată perioada suspendării. Pronunţată astăzi, 31.01.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 C.proc.civ.
Incheiere suspendare din 31.01.2019Având în vedere lipsa de procedură cu pârâtul, instanţa pune în vedere reclamantei ca potrivit art. 167 alin. 1 Cpc. să indice domiciliul pârâtului, sub sancţiunea suspendării. Menţine prorogată discutarea aspectelor legate de competenţă, estimare şi probe. Amână judecarea cauzei la data de 31.01.2019. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Decembrie 2018
Incheiere de sedinta din 13.12.2018Dispune detaşare înscrisurilor aflate la filele 26 – 27 din prezentul dosar, care nu au legătură cu prezenta cauză, urmând a fi înaintate compartimentului arhivă în vederea identificării dosarului corespunzător şi ataşării la acesta. Constată că pentru prezentul termen de judecată s-a indicat numele corect al pârâtului, anume M A C. Faţă de lipsa de procedură cu pârâtul, având în vedere că a fost indicat numele corect al pârâtului, reia procedura de citare cu pârâtul, reţinându-se numele corect al acestuia astfel cum a fost indicat, cu copia acţiunii şi a înscrisurilor ataşate, cu menţiunea că are obligaţia de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicare, la dosar nefiind depusă nici o dovadă de comunicare a acţiunii către pârât. Constată că la filele 26-27 din dosar se află înscrisuri care nu au legătură cu cauza. Dispune detaşare înscrisurilor aflate la filele 26 – 27 din prezentul dosar, care nu au legătură cu prezenta cauză, urmând a fi înaintate compartimentului arhivă în vederea identificării dosarului corespunzător şi ataşării la acesta. Amână judecarea cauzei la data de 13.12.2018. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Noiembrie 2018
Incheiere de sedinta din 01.11.2018Pune în vedere reclamantei, prin avocat, să indice numele pârâtului, având în vedere menţiunile din contractul de vânzare cumpărare depus la dosar, precum şi adresa acestuia, sub sancţiunea suspendării. Prorogă discuţiile legate de competenţă, estimare şi probe pentru următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 01.11.2018. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Octombrie 2018
Incheiere de sedinta din 04.10.2018