R**** L****
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. 2 şi 10 noul Cod de procedură penală condamnă pe inculpatul: R.L , pentru săvârşirea infracţiunii de - conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. de art. 335 al. 1 C.pen., cu aplicarea art. 41 al. 1 şi a art. 43 al. 1 C.pen., cu aplicarea art. 375 Cod de procedură penală, la pedeapsa de 8 luni închisoare. În temeiul art. 96, alin. 4 Cod penal, revocă suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare, dispusă Sentinţa penală nr. 17/28.01.2015 a Judecătoriei Năsăud, pronunţată în dosar nr. 1489/265/2014, definitivă prin Decizia Penală nr. 522/A/08.04.2015 a Curţii de Apel Cluj şi dispune executarea acesteia alături de pedeapsa stabilită în prezenta cauză, respectiv 8 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul sa execute o pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare cu consecinţele prev. art. 60 cod penal. În temeiul art. 274 alin. 1 noul Cod procedură penală, inculpatul va fi obligat să plătească statului suma de 340 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, suma de 200 lei reprezentând onorariu parţial pentru avocat din oficiu Moldovan Rodica Maria, suportată din fondurile Ministerului de Justiţie, va rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 octombrie 2018. PREŞEDINTE
Hotarare 790/2019 din 02.10.2019Pronunţare la data de 2 octombrie 2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.09.2019Lipsa părţii
Incheiere de sedinta din 11.09.2019Se va cita inculpatul cu dispoziţie de transferare.
Incheiere de sedinta din 11.06.2019Se va cita inculpatul cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 28.05.2019Termen acordat la cererea apărătorului inculpatului.
Incheiere de sedinta din 23.04.2019Se va cita inculpatul cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 12.03.2019Termen acordat pentru angajare de avocat.
Incheiere de sedinta din 12.02.2019Se va cita inculpatul cu mandat de aducere. Se vor face verificări cu privire la hotărârea pronunţată într-un alt dosar.
Incheiere de sedinta din 22.01.2019