Dosar 28979/325/2018 din 08.11.2018

furtul calificat (art.229 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 28979/325/2018
Data dosar:
08.11.2018
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
furtul calificat (art.229 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.07.2019 la ora 09:00

    Complet: C1P
  • Condamnare

    În baza art. 396 alin. 1 şi 2 C. proc. pen. condamnă inculpatul Căldăra? Lavius, aflat în stare de detenţie la Penitenciarul Timişoara, la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b ?i d C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 C. pen. În baza art. 67 alin. 1, art. 66 alin. 1, art. 68 alin. 1 lit. c) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a, b C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la data executării pedepsei sau considerarea ca executată a acesteia. În baza art. 65 alin. 1 şi 3 C. pen. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a, b C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri până la executarea sau considerarea ca executată a acesteia. Constată că infracţiunea dedusă judecăţii este concurentă cu infracţiunile judecate prin S.P. nr. 5374/02.11.2018 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin D.P. nr. 14/A/11.01.2019 a Curţii de Apel Timişoara şi S.P. nr. 5211/26.11.2018 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin D.P. nr. 1365/A/17.12.2018 a Curţii de Apel Timişoara. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani, 4 luni şi 20 zile închisoare aplicată prin S.P. nr. 5374/02.11.2018 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin D.P. nr. 14/A/11.01.2019 a Curţii de Apel Timişoara şi repune în individualitatea lor următoarele pedepse: - 2 ani şi 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată, prev. de art. 250 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. 1 C. pen. şi art. 35 alin. 1 C. pen., cu aplicarea pedepselor accesorii şi complementare prev. de art. 66 lit. a şi b C. pen., cele din urmă fiind aplicate pentru un termen de 2 ani după considerarea ca executată a pedepsei închisorii. - 2 ani, 2 luni şi 20 de zile închisoare aplicată prin S.P. nr. 4095/28.07.2017 a Judecătoriei Timişoara, rămasă definitivă prin neapelare la data de 29.08.2017. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani, 2 luni şi 20 zile închisoare aplicată prin S.P. nr. 5211/26.11.2018 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin D.P. nr. 1365/A/17.12.2018 a Curţii de Apel Timişoara şi repune în individualitatea lor următoarele pedepse: - 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la tâlhărie calificată, prev. de art. 32, art. 233-234 alin. 1 lit. a) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. 1 C. pen., cu aplicarea pedepselor accesorii şi complementare prev. de art. 66 lit. a şi b C. pen., cele din urmă fiind aplicate pentru un termen de 2 ani după considerarea ca executată a pedepsei închisorii. - 2 ani, 2 luni şi 20 de zile închisoare aplicată prin S.P. nr. 4095/28.07.2017 a Judecătoriei Timişoara, rămasă definitivă prin neapelare la data de 29.08.2017. În baza art. 40 alin. 1 C. pen. rap. la art. 38 alin. 1 C. pen şi art. 39 alin. 1 lit. b) C. pen, contopeşte pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare pentru infracţiunea dedusă judecăţii, cu pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare, aplicată prin S.P. nr. 5374/02.11.2018 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin D.P. nr. 14/A/11.01.2019 a Curţii de Apel Timişoara, precum şi cu pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin S.P. nr. 5211/26.11.2018 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin D.P. nr. 1365/A/17.12.2018 a Curţii de Apel Timişoara, şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 2 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 1/3 din suma celorlalte pedepse (1 an şi 1 lună închisoare), în final inculpatul având de executat pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 3 luni închisoare. Constată că prezenta infracţiune a fost săvârşită în termenul de supraveghere de 4 ani stabilit prin S.P. nr. 4095/28.07.2017 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 29.08.2017, prin care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 2 ani 2 luni şi 20 zile închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Menţine revocarea beneficiului suspendării executării sub supraveghere a pedepsei dispusă prin S.P. nr. 4095/28.07.2017 a Judecătoriei Timişoara, rămasă definitivă prin neapelare la data de 29.08.2017. În baza art. 41 alin. 1 C. pen. rap. la art. 43 alin. 2 C. pen., adaugă pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 3 luni închisoare la pedeapsa de 2 ani, 2 luni şi 20 de zile, aplicată prin S.P. nr. 4095/28.07.2017 a Judecătoriei Timişoara, rămasă definitivă prin neapelare la data de 29.08.2017, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani, 5 luni şi 20 zile închisoare în regim de detenţie. În baza art. 45 alin. 3 lit. a) C. pen., art. 67 alin. 1 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) CP pe o perioadă de 2 ani, care se execută potrivit art.68 alin.1 lit. c C. pen., după executarea pedepsei. În baza art. 45 alin. 4 C.pen scade din durata pedepsei complementare aplicate în prezenta cauză, partea din pedeapsa complementară executată de la data de 29.05.2017 la data de 17.12.2018. În temeiul art. 45 alin. 5 C. pen., art. 65 alin. 1 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a, b din Codul penal, care se execută potrivit art. 65 alin.3 C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii. În temeiul art. 404 alin. 4 C. proc. pen. rap. la art. 72 alin. 1 C. pen. deduce din pedeapsa ce urmează a fi executată de către inculpatul Căldăra? Lavius durata reţinerii din data de 05.02.2018, ora 16:50 până la data de 06.02.2018, ora 16:50, a reţinerii de 24 de ore din datele de 11.08.2016, 31.10.2016, 23.11.2016, 29.10.2017, 26.06.2018, arestul la domiciliu din data de 24.11.2016 la 19.12.2016 şi arestul preventiv din 10.02.2017 la 10.03.2017, precum şi din data de 27.06.2018 la zi. Anulează mandatele de executare a pedepsei cu închisoarea nr. 5884/18.12.2018 şi nr. 6076/11.01.2019 emise de Judecătoria Timişoara pe numele inculpatului, şi dispune emiterea unui nou mandat conform prezentei sentinţe. În baza art. 112 alin. 1 lit. e) C. pen., dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 60 de lei, reprezentând suma primită de la numitul Gafiuc Liviu. Menţine restul dispoziţiilor sentinţelor penale. În baza art. 397 rap. la art. 25, art. 19 C. proc. pen., rap. la art. 1357 şi urm. C. civ. şi art. 1382 C. civ. respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de partea civilă V***** C******* A********, cu domiciliul în Timişoara, str. Uzinei, nr. 5, jud. Timi?. Ia act că numitul Gafiuc Livius, cu domiciliul în Timişoara str. Costache Negruzzi, nr. 27, ap. 1, jud. Timi?, nu s-a constituit parte civilă. În temeiul art. 274 alin.1 C. proc. pen. dispune obligarea inculpatului la plata sumei de 1200 de lei (500 lei- sumă aferentă urmăririi penale iar 700 lei aferentă camerei preliminare şi a judecăţii), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art. 272 alin.1 C. proc. pen., dispune plata sumei de 520 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondurile MJ către Baroul Timiş. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.07.2019.

    Hotarare 2444/2019 din 12.07.2019
  • Sedinta din data de 28.06.2019 la ora 09:00

    Complet: C1P
  • Amână pronunţarea

    Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 12.07.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.06.2019
  • Sedinta din data de 13.06.2019 la ora 09:00

    Complet: C1P
  • Amână pronunţarea

    Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data 28.06.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.06.2019
  • Sedinta din data de 30.05.2019 la ora 09:00

    Complet: C1P
  • Amână cauza

    Pentru citarea martorei cu mandat de aducere.

    Incheiere de sedinta din 30.05.2019
  • Sedinta din data de 18.04.2019 la ora 09:00

    Complet: C1P
  • Amână cauza

    Pentru administrarea probatoriului.

    Incheiere de sedinta din 18.04.2019
  • Sedinta din data de 04.04.2019 la ora 09:00

    Complet: C1P
  • Amână cauza

    Pentru administrarea probatoriului.

    Incheiere de sedinta din 04.04.2019
  • Sedinta din data de 07.03.2019 la ora 09:00

    Complet: C1P
  • Amână cauza

    Pentru pregătirea apărării.

    Incheiere de sedinta din 07.03.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD