B****** S*****
ReclamantI********* P*************** P******** J******** A****
IntimatRespinge acţiunea în contencios administrativ, introdusă de reclamantul Benonie Ştefan, în contradictoriu cu autoritatea pârâtă Instituţia Prefectului – Prefectul Judeţului Arge?. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Arge? - Secţia Civilă. Pronunţată în şedinţa publică din 18 Decembrie 2020, la Tribunalul Arge? - Secţia Civilă, Complet specializat de Contencios Administrativ şi Fiscal, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 747/2020 din 18.12.2020Constată admisibilă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: 1.”Interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 26 alin. (3) teza I din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prevederi referitoare la prescripţia aolicării sancţiunii, în corelare cu termenul aplicabil prescripţiei răspunderii civile – cel prevăzut de art. 2517 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil şi cu momentul de la care începe să curgă acest termen, conform considerentelor de la pct. 27 şi 28 din Decizia nr. 449/2015 referitoare la respingerea excepţiei de neconstitu?ionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) pct. 30, art. 8, art. 10, art. 11, art. 25 ?i art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/, sub aspectul modului de aplicare a regulii ce instituie termenul de prescripţie a aplicării sancţiunii atunci când a intervenit prescripţia răspunderii în condiţiile reţinute prin decizia menţionată, şi anume în termenul general de 3 ani, prevăzut de art. 2517 Cod civil, al cărui moment de început este data săvârşirii faptei susceptibile a fi considerată cauză de incompatibilitate?”. Dispune înaintarea către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a prezentei încheieri, la care se ataşează următoarele înscrisuri, certificate pentru conformitate cu originalul: cerere de chemare în judecată, întâmpinare, cerere intitulată „Precizare”, hotărârile judecătoreşti relevante depuse de reclamant la dosarul cauzei. În temeiul art. 520 alin. 2 Cod procedură civilă, suspendă judecata în cauză până pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunilor de drept sesizate. Fără cale de atac. Pronunţată azi, 24 Iulie 2020, la Tribunalul Arge? – Secţia Civilă, Complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere sesizare ICCJ public din 24.07.2020Repune pe rol cauza privind pe reclamant Benonie Ştefan, în contradictoriu cu pârât Instituţia Prefectului – Prefectul Judeţului Arge?, având ca obiect anularea Ordinul nr. 128 din 02.05.2018 emis de Prefectul Judeţului Arge?, pentru constatarea încetării de drept mandatului de primar, în vederea punerii în discuţie a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept, pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare privind interpretarea dispoziţiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, având conţinutul de la data faptelor („Prin derogare de la dispoziţiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancţiunea poate fi aplicată în termen de cel mult 6 luni de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, potrivit prevederilor legale. În cazul în care cauza de incompatibilitate a încetat înainte de sesizarea Agenţiei, sancţiunea disciplinară poate fi aplicată în termen de 3 ani de la încetarea cauzei de incompatibilitate, dacă legea nu dispune altfel.”). Stabileşte termen la data de 24.07.2020, ora - conform listei ce se va afişa pe portalul instanţei cu cel puţin 5 zile înainte de termen, pentru care vor fi citate părţile, cu menţiunea privind motivul repunerii pe rol a cauzei şi cu menţiunea de a fi depus, cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat, punctul de vedere asupra problemei ce urmează a fi dezbătută la acest termen. Încheierea cuprinzând motivele ce au determinat punerea în discuţie a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept, va fi comunicată părţilor, la cererea acestora. Pronunţată azi, 3 Iulie 2020, la Tribunalul Arge? - Secţia Civilă, Complet specializat de Contencios Administrativ şi Fiscal, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 03.07.2020Amână pronunţarea la data de 03 07 2020, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din 26 Iunie 2020, la Tribunalul Arge? – Secţia civilă, Complet specializat de contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.06.2020termen preschimbat la data de 26 06 2020
Preschimbă, din oficiu, termenul de judecată acordat în cauză la data de 10 Aprilie 2020. Stabileşte noul termen de judecată la data de 26 06 2020 sala 3, ora 8:30, pentru când vor fi citate părţile cu menţiunea că a fost preschimbat termenul de judecată. Se menţin dispoziţiile din ultima încheiere/rezoluţie de fixare a primului termen de judecată. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată azi, 16 Martie 2020, la Tribunalul Arge? – Secţia Civilă, Completul specializat de contencios administrativ şi fiscal, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 16.03.2020Amână judecarea cauzei la 10 04 2020. Se citează părţile care nu au termenul în cunoştinţă. Se comunică precizarea depusă de reclamant instituţiei pârâte. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Februarie 2020
Incheiere de sedinta din 14.02.2020În temeiul art.413 alin.1 pct.1 CPC, suspendă judecata în cauză, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr.2504/109/2018. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării procesului. Pronunţată în şedinţa publică din 07.09.2018.
Incheiere suspendare din 07.09.2018Încuviinţează cererea reclamantului de amânare a cauzei pentru imposibilitatea de prezentare la acest termen de judecată a apărătorului său, punându-i în vedere acestuia că este ultimul termen de judecată care este acordat ca urmare a amânării cauzei în temeiul art. 222 C.pr.civ. Prorogă, la termenul următor, discutarea excepţiei de neconstitu?ionalitate a disp. art. 2517 C.civ şi art. 3 din Decretul nr. 167/1958, invocată de reclamant, punându-i-se în vedere, să ia cunoştinţă, prin apărător, de punctul de vedere al pârâtei cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată de către acesta, depus la dosarul cauzei. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la 07 septembrie 2018, Sala 3, pentru când păr?ile au termenul în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 06 iulie 2018, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere de sedinta din 06.07.2018Admite cererile de amânare a judecării cauzei formulate de reclamant, personal, precum şi de apărătoarea acestuia. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 6 iulie 2018. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 8 iunie 2018, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere de sedinta din 08.06.2018