P***** M****
ApelantP***** E****
ApelantU******* A************ - T********** A C****** S******
IntimatDISPUNE Admite cererea privind îndreptarea erorii materiale strecurată în considerentele Deciziei civile nr. 192 din data de 29.01.2019 a Tribunalului Iaşi –Secţia I Civila dată în dosar nr. 2907/866/2019, în sensul că se va trece corect: „ Asupra apelului de faţă: Prin sentinţa civilă nr. 1350/13.07.2018 Judecătoria Paşcani a dispus următoarele: „ Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanţii P***** M****, şi P***** E****. Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut în considerentele hotărârii următoarele : „ Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 05.05.2018 cu nr. 2907/866/2017, reclamanţii P***** M**** şi P***** E****, în contradictoriu cu Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Strunga, au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate că au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilului - teren în suprafaţă de 212 m.p., situat în intravilanul satului Fărcăşeni, com. Strunga, jud. Iaşi. În motivare, se arată că, în fapt, reclamanţii au stăpânit suprafaţa de 212 mp începând cu anul 1974 şi până la data depunerii cererii. Mai arată că încă din timpul vieţii părinţilor, reclamanţii au locuit împreună cu bătrânii, îngrijindu-se de aceştia în timpul ultimilor ani ai vieţii lor. În acest fel, se arată că se conturează o joncţiune a posesiilor pe timpul vieţii autorului reclamantei, fapt care duce la naşterea dreptului de proprietate pentru reclamanţi. În drept, cererea este întemeiată pe disp. art. 111 C.proc.civ., art. 1895, art. 1837, art. 1846 şi art. 1947 C.civ. . În dovedire, s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, proba testimonială şi efectuarea unei expertize. Cererea a fost legal timbrată. Deşi legal citată, pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Strunga nu a formulat întâmpinare în termenul legal. În vederea soluţionării cererii, instanţa a procedat la administrarea probelor cu înscrisuri, expertiză topo-cadastrală şi testimonială, fiind audiaţi martorii Ciobanu Genorică (fl. 58) şi Pahonea Cecilia (fl. 59). Raportul de expertiză a fost întocmit şi depus la dosarul cauzei (fl. 114 – 122), fiind avizat prin Procesul-verbal de recepţie nr. 730/2018 întocmit de OCPI Iasi - BCPI Pascani. Analizând materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, instanţa reţine următoarele: Conform raportului de expertiză, suprafaţa pentru care reclamanţii solicită dobândirea dreptului de proprietate prin intervenţia uzucapiunii are 223 mp şi este situată în parcela A 198/1 în intravilanul satului Fărcăşeni, com. Strunga, jud. Iaşi. Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză (fl. 58-59), instanţa reţine că reclamanţii au avut conflicte cu ambii vecini laterali. Martorul Ciobanu Genorică (fl. 58) a declarat în faţa instanţei că au fost discuţii cu vecinul din nord şi tensiuni, acesta tăind gardul din partea de nord a terenului. Martora Pahonea Cecilia (fl. 59) a declarat că are cunoştinţă de existenţa unor conflicte ale reclamanţilor cu vecinii Marele Ionel şi Dogaru Iojă Petru. Susţine martorul că cei doi vecini ar fi luat o parte din terenul deţinut de reclamanţi, abuziv în opinia sa. În drept, conform art. 6 alin. 3 C.civ., uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit. Având în vedere că, potrivit susţinerilor reclamanţilor, posesia a început anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, instanţa reţine că prezentei cauze îi sunt aplicabile dispoziţiile vechiului Cod civil, abreviat în continuare C.civ. din 1864. Potrivit art. 1846 C. civ. din 1864, orice prescripţie este întemeiată pe faptul posesiei . Posesia este baza prescripţiei achizitive, constituie singurul temei în cazul uzucapiunii de 30 de ani (atunci când nu există un just titlu şi bună credinţă). Conform art. 1859 C.civ. din 1864, „în toate cazurile când posesiunea aceluiaşi lucru trece pe rând în mai multe mâini, fiecare posesor începe cu persoana sa o nouă posesiune, fără a distinge dacă strămutarea acestei posesiuni s-a făcut în mod singular sau universal lucrativ sau oneros.” Din disp. art. 1860 C. civ. din 1864, rezultă că cel care invocă uzucapiunea poate uni posesia exercitată de el cu posesiunea exercitată de autorul său, prin „ autor” înţelegându-se persoana care, ca şi cel care invocă uzucapiunea, nu este titularul dreptului real pentru că numai într-o asemenea situaţie are sens joncţiunea posesiilor . Coroborând declaraţiile martorilor audiaţi în şedinţă publică, instanţa constată că posesia reclamanţilor este una viciată în sensul art. 1847 C.civ. din 1864, neputându-se reţine în mod cumulativ că ar fi continuă, netulburată şi publică. Instanţa reţine că din declaraţiile martorilor rezultă că posesia reclamanţilor asupra terenului în cauză a fost tulburată, cu ambii vecini laterali existând o situaţie conflictuală cauzată de limitele dintre proprietăţi. După cum am arătat, martorul Ciobanu Genorică (fl. 58) a declarat în faţa instanţei că au fost discuţii cu vecinul din nord şi tensiuni, acesta tăind gardul din partea de nord a terenului. Martora Pahonea Cecilia (fl. 59) a declarat că are cunoştinţă de existenţa unor conflicte ale reclamanţilor cu vecinii Marele Ionel şi Dogaru Iojă Petru. A susţinut martorul că cei doi vecini ar fi luat o parte din terenul deţinut de reclamanţi. Având în vedere constatarea că posesia reclamanţilor a fost tulburată de vecinii laterali, conform declaraţiilor celor doi martori audiaţi, reclamanţii nefiind astfel recunoscuţi ca proprietari în cadrul comunităţii pentru suprafaţa faţă de care se solicită intervenţia prescripţiei achizitive, instanţa nu va mai proceda la analiza caracterului continuu şi public. Pentru toate considerentele anterior expuse, instanţa va respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanţii P***** M**** şi P***** E****, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Admnistrativ Teritoriala – Comuna Strunga, jud. Iasi. Instanţa ia act că nu s-a solicitat plata cheltuielilor de judecată.” Împotriva acestei hotărâri a formulat apel P***** M**** şi P***** E**** . În motivarea cererii au arătat că au stăpânit suprafaţa de 212 mp încă din anul 1974 invocând şi joncţiunea posesiilor cu cea părinţilor . Instanţa de fond nu a dat eficienţă juridică concluziilor raportului de expertiză . În ceea ce priveşte declaraţiile martorilor nu se poate reţine că reclamanţii au avut conflicte cu vecinii laterali. Nu se poate reţine că discuţiile ar fi avut caracter de conflicte . Reclamanţii au stăpânit terenul în deplină proprietate, continuu şi netulburaţi de nimeni. La dosarul cauzei există un act care atestă acest lucru. Nu se poate reţine că posesia reclamanţilor ar fi viciată. Instanţa de fond a omis să facă vorbire de contradictorialitatea cu UAT STRUNGA . În cauză nu s-a formulat întâmpinare. În apel nu s-au administrat probe noi. Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate, motivele de apel invocate şi dispoziţiile legale aplicabile, tribunalul constată nefondat apelul formulat în cauză. Potrivit vechiului Cod Civil (art. 1846-1847), condiţiile pentru a putea opera dobândirea proprietăţii prin uzucapiune sunt ca posesia să fie utilă, adică posesia să fie: continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar. Posesia este continuă când posesorul o exercită în mod regulat, fără intermintenţe anormale. Posesia trebuie să fie neîntreruptă întrucât întreruperea posesiei echivalează cu însăşi încetarea acesteia. Posesia este netulburată atunci când nu este fondată sau conservată prin acte de violenţă în contra sau din partea adversarului. Posesia este publică atunci când aceasta nu este exercitată în ascuns de adversarul său, încât acesta să nu fie în stare de a putea să o cunoască. Posesia trebuie exercitată sub nume de proprietar. Lipsa oricăreia din aceste calităţi face ca posesia să fie viciată şi, deci, nu ar duce la dobândirea proprietăţii indiferent de perioada de timp cât a fost exercitată. Posesia este exercitată sub nume precar atunci când îndeplineşte cerinţele art. 1853 C. civ., adică este exercitată în calitate de locatar, depozitar sau asupra bunului altuia cu îngăduinţa acestuia, ceea ce face ca precaritatea să echivaleze cu însăşi lipsa posesiei. Din actele dosarului reiese că suprafaţa în litigiu este în continuarea terenului cuprins în titlul de proprietate nr. 138996/11.07.1996 emis în beneficiul lui Dogaru P. Ianuş autorul reclamantei Pauleţ Maria ( bunicul ) dar nu face parte din acesta. Deşi în cuprinsul acţiunii reclamanţii fac referire la un grajd edificat pe ternul de 212 mp expertiza efectuată în cauză a constatat că nu sunt construcţii pe teren. De asemenea aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, nu se poate constata că posesia reclamanţilor a fost netulburată din moment ce martorii audiaţi în cauză au relatat că reclamanţii au avut conflicte cu ambii vecini cu privire la limitele terenului pe care îl stăpânesc iar vecinii „ au luat o parte din terenul deţinut de către reclamanţi”. În plus, rezultă din motivarea reclamanţilor că terenul s-a aflat într-o zonă cooperativizată iar moştenitorii autorului reclamantei aveau obliga?ia de a finaliza procedura specială de reconstituire prevăzută de Legea nr. 18/1991. Odată cu apariţia Legii nr. 18/1991 a fondului funciar, pentru toate terenurile ce intră sub inciden?a acestui act normativ, astfel cum sunt determinate în art. 2, persoanele îndreptă?ite pot ob?ine restituirea în natură a bunului (sau pot beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent) doar în condi?iile acestei legi. Astfel, existând două categorii de norme juridice ce reglementează acelea?i rela?ii sociale, respectiv cele născute în legătură cu dreptul de proprietate asupra imobilelor prevăzute, pe de o parte, de dreptul comun (art. 1846 ?i urm. din Codul Civil) ?i, pe de altă parte, de legea specială, s-a apreciat că prevalează normele cu caracter special ale Legii nr. 18/1991, care constituie o lege de repara?ie ?i cuprinde dispozi?ii derogatorii de la dreptul comun. Valorificarea dreptului de proprietate al reclamanţilor trebuia să aibă loc în cadrul prevăzut de Legea nr. 18/1991 ?i cu condi?ia parcurgerii procedurii prevăzute de legea specială. Prin urmare, aceste terenuri aflate în administrarea comisiilor comunale, oră?ene?ti ?i municipale nu sunt susceptibile de uzucapiune, pentru redobândirea lor fo?tii proprietari trebuie să urmeze procedura specială prevăzută de legile fondului funciar Faţă de toate aceste considerente, Tribunalul va respinge apelul păstrând sentinţa instanţei de fond. ” , astfel cum este corect, în loc de „ Asupra apelului de faţă: Prin sentinţa civilă nr. 8743/19.07.2018 pronunţată de Judecătoria Iaşi a fost respinsă contestaţia la executare formulată de contestatoarea DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE IAŞI – ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE IAŞI în contradictoriu cu intimaţii B.E.J.A. Andrei Cezar & Nichifor Ionela şi creditorul CĂRPUŞOR MIHAI privind actele de executare silită efectuate în dosarul de executare silită nr. 322/2017 al B.E.J.A. Andrei Cezar&Nichifor Ionela. Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a constatat că prin contestaţia la executare formulată de contestatoarea DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE IAŞI în contradictoriu cu intimaţii BEJA ANDREI CEZAR SI NECHIFOR IONELA şi creditorul CARPUSOR MIHAI privind somaţia nr. 683/2017 din 03.05.2017 si încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 683/03.05.2017, de către Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi Dominte şi Asociaţii, în cadrul dosarului de executare nr. 683/2017, s-a solicitat: - anularea somaţiei nr. 322/26.09.2017; - anularea încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 322 emisa in data de 26.09.2017; - anularea tuturor actelor ulterioare somaţiei din 26.09.2017. De asemenea, se solicită suspendarea de drept a executării silite începuta în dosarul nr. 322 din data de 26.09.2017 împotriva debitoarei AJFP Iaşi pana la finele perioadei prevăzute de lege si anume 31.03.2019 pentru timbrul de mediu pentru autovehicul. Contestatoarea arată că în Monitorul Oficial nr. 644/07.08.2017 a fost publicata OUG nr. 52/04.08.2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule si timbrul de mediu pentru autovehicule şi, conform art. 7, orice procedura de executare silita se suspenda de drept pana la finele perioadei prevăzute la art. 1 alin. 6 lit. a sau b, dupa caz. Prin urmare, solicită suspendarea de drept a executării silite începută in dosarul nr. 322 din data de 26.09.2017 împotriva debitoarei AJFP Iaşi pana la finele perioadei prevăzute de lege -31.03.2019 pentru timbrul de mediu pentru autovehicul şi, totodată, parcurgerea procedurii administrative prevăzută de O.G. sus-menţionată. În sus?inerea contestaţiei se arată că, în fapt, în data de 27.09.2017, sub nr. 50586, a fost primita la registratura Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Iasi somaţia nr. 322/26.09.2017 întocmita in dosarul de executare nr. 322/2017 de către BEJA Andrei Cezar & Nechifor Ionela, incheierea de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 322/2017 si încheierea de încuviinţare executare silita nr. 7518/CS/2017 pronunţata in dosarul nr. 17702/245/2017. Prin somaţia emisa in data de 26.09.2017, executorul judecătoresc pune in vedere Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Iasi, la solicitarea creditorului CARPUSOR MIHAI ca, in conformitate cu prevederile art. 731 alin. 1 coroborat cu art. 667 C. proc. civ., sa se conformeze titlului executoriu constând in Decizia Civila nr. 1151/2016 pronunţata de Curtea de Apel Iasi în cadrul dosarului nr. 977/99/2016, in sensul de achita suma totala de 2985,49 lei, sumă compusă din 330 lei cheltuieli de judecata; 2160,61 lei reprezentând taxa timbru de mediu încasata nelegal de debitoare ce va fi actualizata cu dobânda legala pana la data plaţii efective şi 494,88 lei cheltuieli de executare silita. Prin încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 322 emisa in data de 26.09.2017, BEJA a stabilit cheltuieli de executare in suma totala de 494,88 lei. Executorul judecătoresc stabileşte, in sarcina organului fiscal, cheltuieli de executare silita in conformitate cu prevederile art. 669 alin. 2 Cod Nou procedura civila. În conformitate cu dispoziţii art. 622 alin. 2 din Noul Cod de procedura civila, „În cazul in care debitorul nu executa de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silita, care începe odată cu sesizare organului de executare, potrivit dispoziţiilor prezentei cârti, daca prin lege speciala nu se dispune altfel”. Contestatoarea învederează instanţei de judecată următoarele: În M.O. nr. 644/07.08.2017 a fost publicata OUG nr. 52/04.08.2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule si timbrul de mediu pentru autovehicule. În conformitate cu art. 7 din OUG nr. 52/04.08.2017, orice procedura de executare silita se suspenda de drept pana la finele perioadei prevăzute la art.1 alin. 6 lit. a sau b, dupa caz, respectiv data de 31.03.2019 pentru timbrul de mediu pentru autovehicul. Din analiza acestor dispoziţii legale imperative, rezulta ca, in situaţia in care exista o procedura speciala prevăzuta de lege pentru îndeplinirea obligaţiilor, creditorul nu se poate adresa executorului judecătoresc o cerere de punere in executare silita a hotărârilor judecătoreşti menţionate mai sus. Totodată, precizează faptul ca prin Hotărârea nr. 74/05.12.2014 adoptata de Consiliul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, se recomanda executorilor judecătoreşti ca, in cazul procedurilor de executare silita care vizează debitori instituţii publice, respectiv MFP si ANAF, sa se tina cont de procedura speciala prevăzuta de OMFP nr.4023/2015 pentru aprobarea procedurii operaţionale PO-29-16 „Etapele, modul de elaborare, avizare şi aprobare a documentaţiei privind plata obligaţiilor pecuniare stabilite prin hotărârile judecătoreşti şi arbitrare pronunţate de instanţele judecătoreşti şi arbitrare pe teritoriului Statului Român, acte de executare care constituie titluri executorii potrivit codul de procedură civilă precum şi încheierii pronunţate de instanţele de judecată prin care se dispune plata unor cauţiuni, taxe de timbru şi onorarii de expertiză”. Arată că, până în prezent, creditorul nu a adresat organului fiscal nici o cerere in vederea acordării cheltuielilor de judecata stabilite prin Decizia Civila nr. 1151/2016 pronunţata de Curtea de Apel Iasi in cadrul dosarului nr. 977/99/2016. Consideră ca cererea creditorului ce formează obiectul dosarului de executare nr. 322/2017 este inadmisibila. De asemenea, învederează instanţei de judecata si faptul ca, în sprijinul instituţiilor publice obligate prin titluri executorii - hotărâri judecătoreşti sa achite sume de bani datorate către diferiţi creditori, a fost adoptata Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plata ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, act normative care reglementează o procedura derogatorie de la dreptul comun in materia executării silite împotriva instituţiilor publice, prevederile acestui act normativ fiind imperative şi, potrivit art. 2, executarea silita împotriva unei instituţii publice poate avea loc numai după trecerea unui termen de 6 luni de la emiterea somaţiei. Contesta?ia este scutită de la plata taxei de timbru. Prin încheierea nr. 2647/25.10.2017, s-a dispus ataşarea dosarului nr. 29421/245/2017 la prezenta cauză în temeiul disp. art. 10 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti, întrucât contestatoarea din prezenta cauză a investit instanţa cu o cerere având obiect identic cu cauza de faţă. Contestatoarea a solicitat administrarea probei cu înscrisuri Intimatul creditor Cărpuşor Mihai depune întâmpinare, prin care solicită respingerea contestaţiei la executare. Arată că prin decizia civila nr. 1151/2016 pronunţata in dosarul nr. 977/2016 de Tribunalul Iasi intimata a fost obligata la restituirea sumei de 2160,60 lei achitata cu titlul de timbru de mediu si la plata dobânzi fiscale aferente calculate de la data de 29.10.2013 si pâna la restituirea efectiva, precum si obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata in suma de 330 lei. La baza formării dosarului execuţional a stat cererea de executare silită formulată in calitate de creditor în vederea realizării drepturilor de creanţă care rezulta din titlul executoriu decizia civila nr. 1151/2016 pronunţata in dosar nr. 977/2016, iar la baza pronunţări acestei decizii instanţa de judecata a avut in vedere art. 1, 5 si 10 din OUG nr. 9/2013, coroborate cu art. 72, 453 din C. pr. civ., precum si art.124 si art.182 din Legea nr. 207/2015 C. proc. fiscală. Arată că dispoziţiile privitoare la taxa de poluare contravin dispoziţiilor comunitare, întrucât sunt destinate să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un stat membru al U.E., favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România şi, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Or, după aderarea României la Uniunea Europeană, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte ţări membre ale U.E., atâta timp cât norma fiscală naţională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar şi potenţial, consumul produselor importate, influenţând astfel alegerea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, respectiv pe cele ale Codului de Procedură fiscală - O.G. nr. 92/2003 - în baza principiului autonomiei procedurale naţionale, acesta are la dispoziţie acţiunea în restituirea taxei de poluare încasată ilegal, conform art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2003. În cauză a fost ataşat dosarul de executare silită. Analizând actele dosarului, instanţa a reţinut că intimatul a procedat la punerea în executare silita a titlului executoriu - decizia civila nr. 1151/2016, pronunţată în dosarul 977/99/2016, fiind ini?iat dosarul de executare silită nr. 322/2017 al B.E.J.A. Andrei Cezar&Nichifor Ionela. Instanţa a reţinut însă că susţinerile contestatoarei sunt neîntemeiate. O.U.G. nr. 52/2017, invocată de către contestatoare a intrat în vigoare la data de 07.08.2017, creditorul formulând însă anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, cererea de executare silită, respectiv la 06.06.2017. La momentul emiterii titlului executoriu, a formulării cererii de executare silită şi a emiterii încheierii de încuviinţare executare silită nu era în vigoare O.U.G. nr. 52/2017, fiind în vigoare prevederile O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii. Potrivit disp. art. 1 alin. 1 din O.G. nr. 22/2002, „creanţele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor şi autorităţilor publice se achită din sumele aprobate cu această destinaţie prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă”, iar potrivit art. 2 din acelaşi act normativ, „dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somaţia de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”. Potrivit disp. art. 3 din O.G. nr. 22/2002, „în cazul în care instituţiile publice nu îşi îndeplinesc obligaţia de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă şi/sau potrivit altor dispoziţii legale aplicabile în materie”. Faţă de prevederile legale menţionate, a constatat instanţa că procedura prevăzută de O.G. nr. 22/2002 presupunea ob?inerea unui titlu executoriu, inten?ia institu?iei publice de a executa de bună voie obliga?ia, constatarea lipsei de fonduri pentru executarea benevolă a obliga?iei, soma?ia de plată comunicată prin executor judecătoresc, la cererea creditorului, termenul de 6 luni în care debitorul urmează să facă demersuri pentru ob?inerea fondurilor, demararea procedurii de executare silită într-una din formele prevăzute de codul de procedură civilă, mobiliară, imobiliară sau poprire. Prin urmare, susţinerile contestatoarei referitoare la faptul că intimatul trebuie să parcurgă procedura administrativă prevăzută de O.U.G. nr. 52/2017, neputându-se adresa executorului judecătoresc cu o cerere de executare silită, sunt nefondate, în condiţiile în care la momentul demarării procedurii de executare silită, actul normativ invocat nu era în vigoare, iar în ce priveşte procedura prevăzută de OUG nr.22/2002, contestatoarea nu a facut în nici un fel dovada lipsei de fonduri si a intenţiei de executare benevolă a obligaţiei. În ceea ce priveşte solicitarea contestatoarei de suspendare de drept a executării silite ce formează obiectul dosarului de executare nr. 683/2017, în temeiul disp. art. 7 din O.U.G. nr. 52/2017, instanţa a reţinut că acesta nu este incident in prezenta cauza. Astfel, având în vedere că titlul executoriu este o decizie definitivă, ce nu mai poate fi supusă analizei instanţei pe calea contesta?iei la executare, şi nefiind invocate vicii ale actelor de procedură, instanţa în conformitate cu dispoziţiile art. 249 Cod procedură civilă raportat la dispoziţiile art. 712 Cod procedură civilă, va respinge contesta?ia la executare. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatoarea DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE IAŞI – ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE IAŞI. Apelanta a arătat că intimatul nu a parcurs procedura specială prevăzută de disp. O.U.G. 52/2017 neputând să se adreseze executorului judecătoresc în vederea executării silite a obligaţiei. Consideră apelanta că executarea silită trebuie suspendată până la data de 31.03.2019, potrivit prevederilor legale menţionate. Mai susţine apelanta că sunt aplicabile şi disp. O.G. 22/2002 în sensul că instituţia debitoare beneficiază de un termen de plată voluntară a obligaţiei de 6 luni iar executarea silită este începută cu încălcarea dispoziţiilor art. 625 c.proc.civilă. În privinţa onorariului executorului judecătoresc, apelanta susţine că nu se justifică în cuantumul solicitat şi invocă disp. art. 670 al.4 c.proc.civilă, art. 5 din legea 188/2000 şi art. 55 din O.M.J. 210/2001. A solicitat admiterea apelului şi a contestaţiei la executare. Legal citat intimatul a depus întâmpinare. Intimatul a arătat că executarea silită este legală iar prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală. A solicitat respingerea apelului. În apel nu s-au administrat noi probe. Analizând sentinţa atacată în raport de motivele invocate şi potrivit disp. art. 476 şi urm. c.proc.civilă, Tribunalul constată că apelul este neîntemeiat. Tribunalul reţine că motivele de apel constituie, de fapt, o reiterare a motivelor expuse în contestaţia la executare, apelanta neaducând argumente contrare celor reţinute de instanţa de fond. S-a susţinut faptul că debitorul ar fi trebuit să parcurgă procedura specială menţionată de disp. O.U.G. 52/2017, motiv cu privire la care prima instanţă a apreciat, în mod legal că la data formulării cererii de executare silită, respectiv 6.06.2017, acest act normativ nu era în vigoare. Potrivit art. 6 din Codul Civil şi art. 24 şi 25 din Codul de Procedură Civilă legea nouă( atât reglementările de drept material cât şi dispoziţiile legii de procedură civilă) se aplică doar pentru viitor cu excepţia situaţiilor expres prevăzute. Apelanta nu precizează care este motivul pentru care consideră că situaţia de faţă este una exceptată de la dispoziţiile legale menţionate anterior, motiv pentru care motivul de apel este neîntemeiat. În ceea ce priveşte aplicabilitatea disp. O.G. 22/2002 instanţa de fond a reţinut că nu s-a făcut dovada lipsei de fonduri şi a intenţiei de executare benevolă a obligaţiei din titlul executoriu. Tribunalul reţine faptul că disp. O.G. 22/2002 stabilesc o procedură specială de executare a obligaţiilor cuprinse în titlurile executorii în care debitor este o instituţie publică dar debitorul are, în acelaşi timp, îndatorirea de a dovedi condiţiile impuse de art. 2 astfel cum au fost reţinute de instanţa de fond. Actul normativ nu are ca scop îngrădirea dreptului creditorului de a-şi recupera creanţa. Textul legal obligă ordonatorii de credite sa ia masurile necesare, inclusiv virarea de credite bugetare, pentru a asigura în bugetele debitorilor creditele necesare în vederea efectuarii platii sumelor stabilite prin titluri executorii. Aprecierile apelantei ar echivala cu menţinerea creditorului intimat într-o situaţie de incertitudine cu privire la executarea hotărârii şi realizarea drepturilor lor şi, în ultimă instanţă, dreptul său de acces la instanţă, dedus din art. 6 par. I din CEDO, ar fi lipsit de finalitate. Pe cale de consecinţă, într-o asemenea ipoteza, dacă există fonduri pentru a se executa (plăţi) de către instituţia publică debitoare creanţa stabilită prin titlul executoriu, este inadmisibilă orice tergiversare de către instituţia publica debitoare a executării obligaţiei de plata stabilite prin acel titlu executoriu. Or, în speţă, debitoarea nu a făcut nicio probă, deşi raţiuni ce ţin de echitatea procedurii o obligau in acest sens, că nu dispunea de fondurile necesare pentru a plăti debitul menţionat in titlul executoriu amintit anterior, pentru a deveni incidente prevederile sus-citate ale art. 2 din OG nr. 22/2002 si că, în aceste condiţii, orice întârziere in executarea unui titlu executoriu ar putea duce la încălcarea art. 6 al C.E.D.O. Tribunalul constată că beneficiul termenului de graţie prevăzut la art. 3 în favoarea instituţiilor publice este condiţionat de dovada neexecutării benevole a obligaţiei din cauza lipsei de fonduri. O atare interpretare este în concordanţă cu dispoziţiile art. 11 al. 2 din Constituţia României („tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”), şi art. 20 al. 2 („dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile”), dispoziţii care atrag prioritatea în soluţionarea cauzei de faţă a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi jurisprudenţei Curţii în această materie, în ceea ce priveşte respectarea art. 6 din Convenţie şi a art. 1 din Protocolul 1 la Convenţie. Nu s-ar putea opune cu succes termenul de graţie de 6 luni prevăzut de lege, deoarece pe de o parte nu rezultă din nici o probă administrată intenţia sa de executare benevolă a obligaţiei (situaţie în care prezumţia de bună-credinţă la care s-a făcut referire nu poate fi reţinută) şi nici imposibilitatea de executare din cauza lipsei de fonduri. Oricum, în opinia tribunalului, doar în cazul existenţei unui impediment la executare, impediment care constă în lipsa de fonduri, devine aplicabil termenul de 6 luni pentru identificarea resurselor financiare. Nu este vorba despre nici o procedură prealabilă în aceste 6 luni. De altfel, nici nu se prevede alt moment de la care curge acest termen decât acela al transmiterii unei somaţii de plată către creditor. Aşadar, trimiterea unei somaţii de plată, prin care să se ceară executarea debitului, implică logic o executare silită. Dacă legea ar prevede aceste 6 luni ca şi termen de graţie în care nu se poate începe executarea silită, atunci nici nu mai făcea vorbire despre somaţia de plată transmisă pentru executare, de la care poate curge acest termen. Prin urmare, creditorul are deschisă calea să îşi execute creanţa silit, în cazul în care creditorul nu şi-o execută de bunăvoie şi doar în situaţia unei lipse de fonduri care ar determina o neîncepere sau o necontinuare a executării silite, devin incidente dispoziţiile privind instituirea termenului de 6 luni care curge de la data somaţiei de plată în care debitorul este obligat să identifice fondurile necesare executării. Pe de altă parte, dispoziţiile art. 1 şi art. 2 din O.G. nr. 22/2002 nu prevăd nicidecum obligaţia creditorului de a solicita mai întâi executarea voluntară a creanţei de către debitor, mai ales că titlul executoriu îi este cunoscut, fiind parte în dosar, iar debitorul este cel ce trebuie să execute debitul de buna voie şi nu la cererea creditorului. Interpretarea dispoziţiilor O.G. nr. 22/2002 nu poate fi de natură să ducă la o imunitate de executare silită a statului. Acest text de lege prevede o obligaţie firească în sarcina instituţiilor publice debitoare, ceea ce nu exclude executarea silită în condiţiile Codului de pr.civ., deoarece cele două proceduri nu sunt incompatibile. Pe de altă parte, interpretarea contrară, a înlăturării posibilităţii executării silite a obligaţiilor în cazul instituţiilor bugetare, ar constitui o gravă încălcare a egalităţii în drepturi în faţa legii, precum şi a dreptului de proprietate al creditorilor, care face parte din drepturile fundamentale ale omului, garantat la nivel european. Intenţia legiuitorului fiind aceea de a institui o garanţie în plus a executării acestor obligaţii, nu se poate ajunge la crearea unei situaţii mai defavorabile creditorilor care au creanţe împotriva instituţiilor bugetare. În ceea ce priveşte cuantumul onorariului solicitat de executorul judecătoresc, Tribunalul constată că este un motiv nou invocat pentru prima dată în calea de atac a apelului cu încălcarea disp. art. 478 al.2 c.proc.civilă şi constată că nu poate fi primit. În raport de aceste considerente, Tribunalul constată că apelul nu este întemeiat şi îl va respinge cu păstrarea sentinţei instanţei de fond. ” astfel cum în mod greşit s-a trecut. Definitivă. Prezenta încheiere face parte integrantă din Decizia civilă nr. 192/29.01.2019 a Tribunalului Iaşi –Secţia I Civila dată în dosar nr. 2907/866/2017. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 8.07.2019.”
Incheiere indreptare eroare materiala din 08.07.2019DECIDE: Respinge, ca fiind nefondat, apelul declarat de către apelantii P***** M**** si P***** E**** împotriva sentinţei civile nr1350 pronunţată în 13 iulie 2018 de Judecătoria Pascani , sentinţă pe care o păstrează. Definitivă. Pronunţată azi,29 ianuarie 2019, solutie pusa la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei .
Hotarare 192/2019 din 29.01.2019Amână pronun?area la data de 29.01.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.01.2019Amână pronunţarea la data de 22.01.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.01.2019