T****** V*****
InculpatRespinge cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului T****** V*****, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului faptă prev si ped de art 336 alin 1 C.p. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p.. ca neîntemeiată. În baza art. baza art. 227 alin. 2 C. proc. pen. raportat la art. 211 C. proc. pen., dispune luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul T****** V*****, pe o durată de 30 zile, de la data de 06.09.2018, ora 16:05 la data de 05.10.2018, inclusiv. În baza art. 215 alin. (1) C. proc. pen. impune inculpatului respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Secţia de poliţie Dolhasca, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; În baza art. 215 alin. (2) C. proc. pen., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita oraşului Dolhasca, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; b) să nu conducă autovehicule; c) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; În baza art. 215 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi comunicare pentru procuror. Pronunţată în camera de consiliu azi 06.09.2018.
Incheiere masuri preventive faza de UP 13/2018 din 06.09.2018