C****** P****
ReclamantS* C******* S* A****
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C****** P****, CNP ---- în contradictoriu cu pârâta CUPRU MIN S.A. cu sediul în-------------------------- înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. şi în consecinţă : Anulează decizia de sancţionare disciplinară nr. 180/13.11.2018 emisă de conducerea pârâtei şi dispune reintegrarea reclamantului pe postul deţinut înaintea emiterii deciziei atacate, respectiv acela de electrician în cadrul Carierei. Obligă pârâta să-i plătească reclamantului drepturile salariale de care ar fi trebuit să beneficieze, începând cu data desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă şi până la data reintegrării, sume care urmează a fi actualizate la data plăţii efective. Respinge cererea având ca obiect acordarea de daune morale. Obligă pârâta la plata sumei de 1500 lei în favoarea reclamantului, cu titlu cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cerere de apel care se va depune la Tribunalul Alba. Pronunţată în şedinţa publică din data de 18.12.2019. Preşedinte Asistenţi Judiciari
Hotarare 1853/2019 din 18.12.2019Amână pronun?area la data de 18.12.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.12.2019Amână cauza la data de 4.12.2019 în vederea audierii martorului propus de reclamant
Incheiere de sedinta din 23.10.2019În temeiul art.413 alin.1 pct.2 din Codul de procedură civilă, suspendă judecata prezentei contestaţii până la solu?ionarea dosarului nr.206/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 27 Martie 2019.
Incheiere suspendare din 27.03.2019Amână cauza la data de 27.03.2019 în vederea suplimentării probaţiunii
Incheiere de sedinta din 06.03.2019