T******* B*****
PetentP******* M*********** C********* D******* G******* P****** L*****
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul ***în contradictoriu cu intimata ***. Dispune înlocuirea amenzii de 400 lei aplicată petentului prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor DPL nr. 128989 din 30.09.2018, cu sancţiunea avertismentului. Atrage atenţia petentului asupra pericolului social al faptei săvârşite şi recomandă acestuia respectarea pe viitor a dispoziţiilor legale încălcate. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 22.03.2019.
Hotarare 3304/2019 din 22.03.2019Amână pronunţarea la data de 22.03.2019, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11.03.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.03.2019Amână pronunţarea la data de 11.03.2019, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26.02.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.02.2019