P******* C****** G****** P*** P*****
ReclamantC**** V*****
PârâtAdmite sesizarea formulată de reclamanta PRIMĂRIA COMUNEI GĂGE?TI, reprezentată prin Primar, cu sediul în sat/com. Găge?ti, jud. Vaslui, în contradictoriu cu pârâtul C**** V*****, cu domiciliul în sat Giurcani, com. Găge?ti, jud. Vaslui, şi, în consecinţă: Dispune înlocuirea amenzii contravenţionale în sumă de 200 lei ce i-a fost aplicată prin procesul-verbal seria PF nr. 0546379/22.12.2015, cu 40 de ore muncă în folosul comunităţii. Sancţiunea, ce totalizează 40 ore muncă în folosul comunităţii, va fi executată prin serviciul specializat al Primăriei Comunei Găge?ti, jud. Vaslui. Dispune emiterea unui mandat conform prezentei sentinţe. Câte copie de pe dispozitivul hotărârii, însoţită de mandatul de executare, se comunică Primarului Comunei Găge?ti, jud. Vaslui, Poliţiei com. Găge?ti, precum şi contravenientului. Contravenientul se va prezenta de îndată, dar nu mai târziu de 3 zile de la primirea mandatului de executare, la primarul unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază îşi are domiciliul sau reşedinţa, pentru luarea în evidenţă şi executarea sancţiunii. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. În cazul formulării apelului, cererea trebuie depusă la Judecătoria Huşi. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19.12.2018.
Hotarare 1087/2018 din 19.12.2018