P**** M***** R***
Intimat InculpatÎn baza art. 421 punctul 2 litera a Cod procedură penală, admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş împotriva sentinţei penale nr 161/17.05.2018 a Judecătoriei Beiuş, pe care o desfiinţează în parte, după cum urmează: Majorează de la 9 luni închisoare la 1 an şi 2 luni închisoare, pedeapsa aplicată de instanţa de fond faţă de inculpatul Pa?ca Marius Radu pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alineat 10 Cod de procedură penală. Reformează dispoziţia instanţei de fond cu privire la aplicarea art. 93 alin. 3 Cod penal, în sensul că obligă inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei Vaşcău sau în cadrul Primăriei Ştei. Menţine în rest dispoziţiile instanţei de fond care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 275 alineat 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.09.2018.
Hotarare 388/2018 din 11.09.2018