S* D******** S**
Contestator ReclamantO***** O****** P*** P*****
Intimat PârâtRespinge contestaţia la executare formulată de contestatoarea S* D******** S**, în contradictoriu cu intimata Oraş Oraviţa, prin primar, împotriva titlului executoriu nr 942/25.01.2018. Cu drept de apel în termen de în termen de 10 zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria Oraviţa. Pronunţată în şedinţa publică din 09.05.2019.
Hotarare 327/2019 din 09.05.2019Cu ocazia deliberării instanţa reţine că în cauză se impune completarea cercetării judecătoreşti prin efectuarea, din oficiu, de verificări privind situaţia imobilului cauzei, la OCPI Caraş-Severin, sens în care în condiţiile art 400 Cod Pr civilă, dispune repunerea cauzei pe rol stabilind termen la 09.05.2019, pentru care se vor cita pârţile. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.03.2019.
Incheiere de sedinta din 28.03.2019Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 28.03.2019. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.03.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.03.2019Cu ocazia deliberării asupra contestaţia la executare formulată de contestatoarea S* D******** S**, în contradictoriu cu intimata Oraş Oraviţa, prin primar, împotriva titlului executoriu nr 942/25.01.2018, instanţa reţine că în cauză, faţă mersul cercetării judecătoreşti se impun verificări referitoare în special la condiţia continuităţii completului de judecată şi la necesitatea directei administrări a probelor în faţa judecătorului cauzei, astfel că, istanţa, în condiţiile art. 400 Cod Pr Civilă, va dispune repunerea cauzei pe rol, sens în care stabileşte termen de judecată la 14.03.2019, pentru care se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14.02.2019.
Incheiere de sedinta din 14.02.2019Amână pronunţarea pentru data de 14.02.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.01.2019În baza art.244 al. 1 Cod procedură civile, închide cercetarea procesului şi fixează termen pentru dezbaterea fondului în şedinţa publică din 31 ianuarie 2019. În baza art. 244 al. 2 Cod procedură civilă, pune în vedere părţilor, prin citaţie, să redacteze note privind susţinerile lor şi să le depună la dosar cu cel puţi 5 zile înainte de termenul stabilit, fără a aduce atingere dreptului acestora de a formula concluzii orale. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2019.
Incheiere de sedinta din 17.01.2019Constată admisă declaraţia de abţinere a preşedintelui completului C4, magistrat Pascariu Rodica. Dispune scoaterea cauzei de pe rolul completului C4 şi înaintarea dosarului completului căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza şi anume completul C5 al Judecătoriei Oraviţa, cu termen de judecată la data de 17.01.2019. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 ianuarie 2019
Incheiere de sedinta din 15.01.2019Admite cererea de abţinere formulată de d-na judecător Pascariu Rodica în dosar nr. 292/273/2018*. Dosarul 292/273/2018* se inainteaza serviciului Arhiva al Judecatoriei Oravita, in vederea repartizării conform Regulamentului de Ordine Interioara a Instanţelor. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică azi, 05.12.2018.
Incheiere abtinere din 05.12.2018Respinge excepţia perimării executării silite şi excepţia prescripţia executării silite invocată de contestatoarea S* D******** S**,cu sediul social în comuna Călineşti, sat Călineşti,nr.101, jud.Maramureş. Amână judecarea cauzei pentru termenul din 15 ianuarie 2019 C4 cu privire la fondul cauzei, termen pentru care se vor cita toate părţile.
Incheiere de sedinta din 04.12.2018Amână pronunţarea cauzei pentru data de 04.12.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.11.2018Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul contestatoarei în vederea studierii deciziei de casare. Amână judecarea cauzei la 27.11.2018, termen cunoscut de părţi. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Noiembrie 2018.
Incheiere de sedinta din 13.11.2018Respinge cererea de abţinere formulată de d-na judecător Pascariu Rodica în dosar nr. 292/273/2018*. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică azi, 31.10.2018.
Incheiere abtinere din 31.10.2018