D****** C******
ReclamantD****** F******** V******
ReclamantP******* M*********** B****
PârâtAdmite cererea de îndreptare invocată din oficiu. Dispune îndreptarea erorii materiale cuprinse în cuprinsul Încheierii din data de 09.06.2020, in sensul ca sesizarea Curţii Constituţionale urmează să se facă în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992, iar nu în temeiul art. 23 din acelaşi act normativ, aşa cum din eroare s-a mentionat. Mentine restul dispozitiilor încheierii. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării, declaraţia de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Buzău, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 12.06.2020.
Incheiere indreptare eroare materiala din 12.06.2020În temeiul art. 23, al. 4 din Legea nr. 47/1992, dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 458, al. 4 din Codul Fiscal, invocată de reclamanţii Cătălin Dobrică şi Florineta–Viorica Dobrică. În temeiul art. 413, al. 1, pct. 1 CPC , dispune suspendarea judecării cauzei, până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei invocate. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării, declaraţia de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Buzău, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 09.06.2020.
Incheiere de sedinta din 09.06.2020În conformitate cu dispoziţiile art. V din Hotărârea nr. 8/18.03.2020 a Curţii de Apel Ploieşti, art. 8 din Hotărârea Secţiei pentru judecători a CSM nr.257/17.03.2020 şi art. 42 alin. 6 din Decretul nr. 195/2020 al Preşedintelui României, dispune suspendarea de drept a judecăţii
faţă de cererea de amanare formulata de reclamanti
Incheiere de sedinta din 24.02.2020pentru a se lua cunoştinţă de con?inutul raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 13.01.2020pentru efectuarea raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 11.11.2019pentru a se reveni cu adresă către expert să efectueze lucrarea
Incheiere de sedinta din 07.10.2019pentru a se reveni cu adresa către expert pentru efectuarea lucrării
Incheiere de sedinta din 09.09.2019pentru efectuarea raportului de expertiză încuvuiinţat în cauză
Incheiere de sedinta din 10.06.2019pentru a se reveni cu adresă către expert să efctueze lucrarea stabilită în sarcina sa
Incheiere de sedinta din 13.05.2019pentru a se emite adresă către expert Pleşu Tamara să efectueze lucrarea dispusă în sarcina sa şi a se achita onorariul de expert stabilit în sarcina reclamanţilor
Incheiere de sedinta din 08.04.2019Încuviinţează reclamanţilor proba cu expertiză specialitatea contabilitate. Stabileşte în sarcina reclamanţilor un onorariu de expert în cuantum de 1500 lei. Se emite adresă către Biroul Local de experize pentru a înainta o listă cu experţi specialitatea contabilitate, atestaţi fiscal.
Incheiere de sedinta din 25.03.2019Repune pe rol cauza pentru suplimentarea probatoriului. Termen 25.03.2019.
Incheiere de sedinta din 25.02.2019Admite cererea. Suspendă în parte executarea deciziei de impunere nr.67663/67665/02.10.2018,doar în ce priveşte impozitele pe clădiri stabilite pentru imobilul din mun.Buzău str.Bazalt nr.15 jud.Buzău şi impozitele pe terenul intravilan stabilite pentru imobilul din mun.Buzău str.Bazalt nr.15 jud.Buzău. Cu recurs în 5 zile de la comunicare. Termen de fond 25.02.2019.
Hotarare intermediara 50/2019 din 28.01.2019pentru a se comunica pârâtei copia cererii de modificare a acţiunii
Incheiere de sedinta din 14.01.2019