D****** M* F***** G******
Contestator PetentÎn temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a rap. la art. 587 alin. 3 C. pr. pen. admite contestaţia formulată de condamnatul Dumitru Florin Gabriel, împotriva sentinţei penale nr. 3775 din data de 05.12.2018 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul penal nr. 29367/ 4/ 2018. Desfiinţează sentinţa atacată şi, rejudecând cauza: În temeiul art. 587 alin. 1 C. pr. pen. rap. la art. 59 alin. 1 C. pen. din 1969 şi art. 15 alin. 2 din Constituţie, admite cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul Dumitru Florin Gabriel de sub efectul pedepsei de 3 ani, 6 luni şi 20 zile închisoare aplicată de Judecătoria Sector 5 Bucureşti prin sentinţa penală nr. 2567/ 2017. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 3107/2018 emis de Judecătoria Sector 5 Bucureşti. În baza art. 100 alin. 6 C. pen., intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat. Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 100 alin. 5 C. pen. referitoare la conduita sa viitoare şi consecinţele la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni. În temeiul art. 275 alin. 3 C. pr. pen. cheltuielile judicare rămân în sarcina statului. În baza art. 272 alin. 2 C. pr. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu să asigure asistenţă juridică obligatorie, în sumă de 130 lei, se va achita din fondurile Ministerului Justiţiei. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09.01.2019.
Hotarare 15/2019 din 09.01.2019