M***** M****
ContestatorD*** D****
IntimatRespinge contestaţia la executare formulată de contestatoarea Moagă Maria în contradictoriu cu intimatul D*** D****, ca neîntemeiată. Cu drept de a formula apel în termen de 10 de zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria Drobeta-Turnu Severin. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.01.2020.
Incheiere finala dezinvestire 339/2020 din 15.01.2020Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de intimat pentru a-şi angaja apărător, iar în acest sens amână judecarea cauzei la data de 15.01.2020.
Incheiere de sedinta din 06.11.2019Repune cauza pe rol. Dispune emiterea unei adrese către BEJ Ţimonea Mihai în vederea depunerii unei copii a dosarului de executare 362/2014 având creditor pe M***** M**** şi debitor D*** D****. Acordă termen de judecată la data de 06.11.2019, pentru când se citează părţile. Pronun?ată în ?edin?ă publică azi, data de 25.09.2019.
Incheiere de sedinta din 25.09.2019Amână judecarea cauzei la data de 25.09.2019 în vederea achitării de către contestatoare a onorariului de curator special.
Incheiere de sedinta din 22.05.2019Dispune citarea intimatului prin publicitate, numeşte curator special pentru intimat pe avocat Slapciu Liviu şi amână cauza la data de 22.05.2019, sala 1, ora 08.30.
Incheiere de sedinta din 27.03.2019Amână judecarea cauzei la data de 27.03.2019, sala 1, ora 08:30, pentru a se face demersuri de către contestatoare în vederea aflării domiciliului intimatului, sub sancţiunea suspendării cauzei.
Incheiere de sedinta din 01.02.2019Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată apărătorul contestatoarei, iar în acest sens amână judecarea cauzei la data de 01.02.2019.
Incheiere de sedinta din 14.12.2018Amână judecarea cauzei la data de 14.12.2018 în vederea timbrării cererii.
Incheiere de sedinta din 23.11.2018