F***** R*** C*********
InculpatÎn temeiul art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1385/P/2017 din data de 03.12.2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului privind pe inculpat Flocea Radu-Constantin, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană căreia la momentul prelevării mostrelor biologice are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă prev. şi ped. de art. 336 alin.1 din Codul Penal. Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 1385/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului, în care s-a emis actul de sesizare a instanţei la data de 03.12.2018, cauza fiind înregistrată la Judecătoria Gura Humorului la data de 18.12.2018 sub nr. 2936/237/2018. Dispune începerea judecăţii cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 2936/237/2018 al Judecătoriei Gura Humorului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, azi, 28.01.2019.
Incheierefinalacamerapreliminara23/2019 din 28.01.2019