G******* V*******
InculpatÎn temeiul art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1022/P/2017 din data de 28.11.2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului privind pe inculpat Ghi?ovan Valentin, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă prev. şi ped. de art. 336 alin. 1 din CP. Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 1022/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului, în care s-a emis actul de sesizare a instanţei la data de 28.11.2018, cauza fiind înregistrată la Judecătoria Gura Humorului la data de 18.12.2018 sub nr. 2937/237/2018. Dispune începerea judecăţii cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 2937/237/2018 al Judecătoriei Gura Humorului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, azi, 31.01.2019.
Incheierefinalacamerapreliminara39/2019 din 31.01.2019