P** A********* I****
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. 2 şi 10 noul Cod de procedură penală, condamnă inculpatul: P ALEXANDRU-IONUŢ,7, pentru săvârşirea infracţiunii de: -conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0.80 g/ l alcool pur în sânge, prev. de art 336 al. 1 C.pen. cu aplicarea art. 375 Cod de procedură penală, la pedeapsa de 8 luni închisoare. În temeiul art. 91, 92 C.p. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani. În baza art. 93 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul va respecta următoarele măsuri: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Maramureş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 C.pen., inculpatul va frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţiile din comunitate. Conform art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o munca neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 80 zile. Inculpatul va presta muncă neremunerată în cadrul Primăriei Ocna Şugatag sau al Primăriei Giuleşti. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În temeiul art. 274 alin. 1 noul Cod procedură penală, inculpatul va fi obligat să plătească statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 ianuarie 2019. PREŞEDINTE
Hotarare 72/2019 din 22.01.2019