S* A******* G*** S**
DebitorA*** I***** I****
LichidatorD**** I*** - A*** S******
CreditorC***** S*
CreditorRespinge, ca nefondată , contesta?ia creditorului DGRFP Ia?i – AJFP Suceava împotriva raportului final. Aprobă raportul administratorului judiciar A*** I***** I****. În temeiul art. 174 al. 1 din Legea privind procedura insolvenţei nr. 85/2014, dispune închiderea procedurii insolvenţei debitorului S* A******* G*** S**. Dispune radierea debitorului din registrul comerţului. În temeiul art.180 din Legea privind procedura insolvenţei, descarcă administratorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi, cu excepţia celor ce derivă din soluţionarea cererii de antrenare a răspunderii materiale a foştilor administratori ai debitorului. În temeiul art.179 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune notificarea prezentei sentinţe direcţiei teritoriale a finanţelor publice şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava, pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Executorie. Cu drept de apel care se depune la Tribunalul Suceava, în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27 octombrie 2020.
Hotarare 371/2020 din 27.10.2020Amână pronunţarea la data de 27.10.2020. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.10.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.10.2020Amână pronunţarea la data de 20 octombrie 2020. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 13 octombrie 2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.10.2020Amână pronunţarea la data de 13.10.2020. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.10.2020Suspendat de drept pe durata stării de urgenţă, în temeiul art. 42 alin. (6) din Decretul nr. 195/2020, fără efectuarea vreunui act de procedură.
Pentru soluţionarea cererii de atragere a răspunderii materiale
Incheiere de sedinta din 15.10.2019Pentru soluţionarea cererii de atragere a răspunderii materiale
Incheiere de sedinta din 07.05.2019solicitare relaţii OCPI
Incheiere de sedinta din 05.02.2019continuare procedură
Incheiere de sedinta din 11.12.2018Admite cererea formulată de debitorul S* A******* G*** S** dispune deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă împotriva debitorului AUROSTEL GOLD SRL desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu pe practicianul în insolvenţă A*** I***** I**** Fixează termen pentru continuarea procedurii la 11 DECEMBRIE 2018, ora 9:00 C4FF. Executorie. Cu drept de opozi?ie în termen de 10 zile de la notificare pentru creditori. Cu drept de apel care se depune la Tribunalul Suceava în termen de 7 de zile de la comunicare pentru debitor. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 septembrie 2018.
Hotarare intermediara 360/2018 din 11.09.2018Amână pronunţarea la data de 11.09.2018. Pronunţată în şedinţă publică azi 04.09.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.09.2018