Dosar 2949/237/2018 din 19.12.2018

reexaminarea sanctiunii contraventionale


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2949/237/2018
Data dosar:
19.12.2018
Instanta:
Judecătoria Gura Humorului
Departament:
.
Obiect:
reexaminarea sanctiunii contraventionale
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.05.2019 la ora 09:00

    Complet: C5
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată de petenta Comuna Ostra, prin primar Oros Ioan, în contradictoriu cu intimatul Bîlici Bogdan Daniel. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 1700 Lei, aplicată intimatului prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PA nr. 0958356/20.06.2014, cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, pe o durată de 50 de ore, care se va efectua în cadrul Primăriei comunei Ostra, judeţul Suceava, în domeniile de activitate stabilite prin hotărâre a Consiliului local Ostra, judeţul Suceava. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune în 2 exemplare la Judecătoria Gura Humorului, sub sancţiunea nulităţii, potrivit disp. art. 471 C.proc.civ. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor de către grefa instan?ei, azi, 07.05.2019.

    Hotarare 495/2019 din 07.05.2019
  • Sedinta din data de 19.03.2019 la ora 09:00

    Complet: C5
  • Amână cauza

    pentru depunerea dovezii de comunicare a procesului verbal de contravenţie

    Incheiere de sedinta din 19.03.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD