T******** F*****
InculpatÎn baza art. 335 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 1, 2 şi 10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul T******** F*****, fără antecedente penale, la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (infracţiunea din data de 18.09.2017). În baza art. 67 alin. 1 C.pen. rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b, i şi alin. 3 C.pen. aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa de 9 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi: -dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; -dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; -dreptul de a conduce autovehicule, pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 alin. 1 C.pen. rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b, i şi alin. 3 C.pen. aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa de 9 luni închisoare, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării următoarelor drepturi: -dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; -dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; -dreptul de a conduce autovehicule. În baza art. 337 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 1, 2 şi 10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul T******** F*****, fără antecedente penale, la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei (infracţiunea din data de 18.09.2017). În baza art. 67 alin. 1 C.pen. rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b, i şi alin. 3 C.pen. aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa de 9 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi: -dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; -dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; -dreptul de a conduce autovehicule, pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 alin. 1 C.pen. rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b, i şi alin. 3 C.pen. aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa de 9 luni închisoare, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării următoarelor drepturi: -dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; -dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; -dreptul de a conduce autovehicule. Constată că cele două infrac?iuni au fost săvâr?ite în concurs. În baza art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. contope?te cele două pedepse de 9 luni închisoare aplicate prin prezenta, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de un an închisoare [pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare la care se adaugă o treime din cealaltă pedeapsă de 9 luni închisoare, respectiv 3 luni închisoare (9 luni + ? x 9 luni = un an închisoare)]. În baza art. 45 alin. 2 C.pen. contope?te pedepsele complementare aplicate prin prezenta, urmând ca inculpatului să-i fie aplicată pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi: -dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; -dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; -dreptul de a conduce autovehicule, pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 45 alin. 5 C.pen. rap. la art. 45 alin. 2 C.pen. contope?te pedepsele accesorii aplicate prin prezenta, urmând ca inculpatului să-i fie aplicată pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării următoarelor drepturi: -dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; -dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; -dreptul de a conduce autovehicule. În baza art. 91 C.pen. suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de un an închisoare aplicate inculpatului pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 alin. 1 C.pen., care se va calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 92 alin. 3 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a)să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Giurgiu, la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c)să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d)să comunice schimbarea locului de muncă; e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 94 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c-e C.pen. se comunică de către inculpat Serviciului de Proba?iune Giurgiu. În baza art. 93 alin. 2 lit. b C.pen. impune inculpatului să execute următoarea obliga?ie: -să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Giurgiu sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, obligă pe inculpat să presteze o muncă neremunerată în cadrul Primăriei Comunei Singureni sau în cadrul S.C. Giurgiu Servicii Locale S.A. pe o perioadă de 60 de zile. În baza art. 94 alin. 2 C.pen. supravegherea executării obliga?iilor prevăzute în art. 93 alin. 2 lit. b ?i alin. 3 C.pen. se face de Serviciul de Proba?iune Giurgiu. În baza art. 94 alin. 3 C.pen. Serviciul de Proba?iune Giurgiu va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obliga?iilor prevăzute în art. 93 alin. 2 lit. b ?i alin. 3 C.pen. într-un termen cât mai scurt de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 404 alin. 2 C.proc.pen. rap. la art. 91 alin. 4 C.pen. atrage aten?ia inculpatului asupra consecin?elor nerespectării măsurilor de supraveghere ori obliga?iilor ce îi revin pe durata termenului de supraveghere ?i/sau a săvâr?irii de noi infrac?iuni, respectiv revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere potrivit art. 96 C.pen. Face aplicarea art. 68 alin. 1 lit. b C.pen. în ceea ce prive?te pedepsele complementare aplicate inculpatului, în sensul că executarea acestora va începe de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri prin care s-a dispus suspendarea pedepsei sub supraveghere. În ceea ce prive?te executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului, acestea se vor executa doar în ipoteza în care pedeapsa principală va deveni executabilă, fie în urma revocării, fie în urma anulării suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 404 alin. 4 lit e C.proc.pen. rap. la art. 398 C.proc.pen. cu referire la art. 274 alin. 1 C.proc.pen. obligă pe inculpat la plata către stat a sumei de 400 de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 200 de lei cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală ?i 200 de lei cheltuieli judiciare din faza camerei preliminare ?i de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 24.09.2018.
Hotarare 1964/2018 din 24.09.2018Amână pronunţarea la data de 24.09.2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.09.2018Stabileşte pronunţarea la data de 12.09.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.08.2018pentru a se depune la dosar înscrisuri in circumstantiere
Incheiere de sedinta din 08.06.2018