M*** N****** E******
ReclamantM*** R*** B*****
ReclamantS* A****** S* B******
PârâtAdmite excepţia prescripţiei, invocată de pârât prin întâmpinare. Respinge acţiunea, ca prescrisă. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la sediul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a Contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi 08.10.2019.
Hotarare 2375/2019 din 08.10.2019Având în vedere că pentru termenul de judecată de astăzi reclamanţii au fost citaţi prin afişare şi reţinând faptul că apărătorul a fost angajat cu o zi înainte de termenul de judecată de astăzi, astfel cum reiese din împuternicirea avocaţială depusă la dosar, apreciază că există motive întemeiate pentru a da posibilitate apărătorului reclamanţilor să ia cunoştinţă de conţinutul dosarului şi să-şi pregătească apărarea, sens în care va admite cererea de amânare a cauzei şi va dispune acordarea unui nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 25.06.2019Având în vedere că pentru termenul de judecată de astăzi au fost restituite dovezile de citare emise pe numele reclamanţilor cu menţiunea „destinatar mutat de la adresă”, constată că procedura de citare nu este legal îndeplinită. Faţă de împrejurarea că pentru termenul de judecată de astăzi reclamanţii au fost citaţi la domiciliul pe care l-au indicat şi nu au înştiinţat instanţa despre schimbarea locului citării, procedura de citare la vechiul loc de citare este legal îndeplinită, potrivit dispoziţiilor art. 172 Cod procedură civilă, însă motivul imposibilităţii de comunicare este faptul că destinatarul nu mai locuieşte în imobilul respectiv, nu pot fi aplicabile dispoziţiile art. 166 Cod procedură civilă şi anume să i se pună în vedere reclamantului să obţină noua adresă, astfel încât va dispune citarea prin publicitate prin afişare la uşa instanţei de judecată, pe portalul instanţei de judecată şi afişare la ultimul domiciliu cunoscut al celui citat, potrivit disp.art. 167 alin 2 CPC.
Incheiere de sedinta din 16.04.2019Pentru a se cita reclamanţii cu un exemplar al întâmpinării şi notelor scrise depuse la dosar de către pârâtă, va dispune amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 19.02.2019