C******* I**
ReclamantI** V*****
PârâtRespinge cererea. Cu recurs
Incheiere indreptare eroare materiala din 11.04.2019Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul C******* I**, domiciliat în comuna Guşoeni, sat Burdăleşti, jud. Vâlcea, în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN VÂLCEA, cu sediul în Rm. Vâlcea, Bd.Nicolae Bălcescu, nr. 30, jud. Vâlcea. Obligă pârâtul să comunice reclamantului lista cu unităţile şcolare pe de raza judeţului Vâlcea în care se efectuează cursuri de limba spaniolă, obligatorii sau opţionale. Respinge în rest acţiunea, ca neîntemeiată. Cheltuielile cu taxa judiciară de timbru pentru care reclamantul a fost scutit rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Vâlcea, în cazul exercitării căii de atac. Pronunţată în şedinţa publică din data de 01.04.2019.
Hotarare 519/2019 din 01.04.2019Amână pronunţarea la data de 01.04.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.03.2019Admite cererea formulată de petentul - reclamant C******* I**, domiciliat în comuna Guşoeni, sat Burdaleşti, jud. Vâlcea. Dispune scutirea de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 350 lei, stabilită de instanţă în sarcina petentului – reclamant în dosarul nr. 2984/90/2018. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică din 18.12.2018.
Incheierefinalacameraconsiliu165/2018 din 18.12.2018