N****** G******
PetentI** I****
IntimatAdmite în parte plângerea formulată de petentul N****** G******, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI ILFOV. Modifică procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria PIFX nr. 0180672 încheiat în data de 01.03.2018, în sensul înlăturării sancţiunii complementare constând în suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile. Menţine în rest dispoziţiile procesului-verbal contestat. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei hotărâri, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Cornetu. Pronunţată astăzi, 19.10.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 3904/2018 din 19.10.2018Amână pronunţarea în cauză la data de 19.10.2018. Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit art. 396 alin. (2) din C. proc. civ. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.10.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.10.2018Amână pronunţarea în cauză la data de 12.10.2018. Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit art. 396 alin. (2) din C. proc. civ. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.09.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.09.2018Amână pronunţarea hotărârii la data de 28.09.2018. În baza art. 396 alin. (2) C.pr.civ., pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.09.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.09.2018