O***** G*** H******** P*** P*****
ReclamantS******** T******
PârâtM***** A*****
PârâtRespinge acţiunea civilă având ca obiect constatare nulitate şi obligaţii de a face, formulată de reclamantul Oraşul Gura Humorului – prin primar, împotriva pârâtei S******** T******, . Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Gura Humorului. Pronunţată în şedinţa publică din 2 septembrie 2019.
Hotarare 854/2019 din 02.09.2019Disjunge cauza astfel : - în prezenta cauză rămâne să se judece acţiunea civilă având ca obiect obligaţia de a face (constatare nulitate menţiuni privind domiciliu, anulare CI şi informaţii asociate, obligare predare CI) formulată de reclamantul O***** G*** H******** P*** P*****, în contradictoriu cu pârâta S******** T******; - se formează un nou dosar cu obiect obligaţia de a face (constatare nulitate menţiuni privind domiciliu, anulare CI şi informaţii asociate, obligare predare CI) formulată de reclamantul Oraşul Gura Humorului – prin primar, în contradictoriu cu pârâtul M***** A***** Amână judecarea cauzei/stabileşte termen în dosarul nou format la 02.09.2019, pentru când se citează pârâţii prin afişare la uşa instanţei, pe portalul instanţelor, la ultimul domiciliu din Ucraina şi la domiciliul din comuna Drăgoieşti. Pronunţată în şedinţa publică din 03 iunie 2019.
Incheiere de sedinta din 03.06.2019Se citează pârâţii de la adresele indicate din Ucraina, cu copia acţiunii.
Incheiere de sedinta din 11.02.2019