Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite cererea. Lămureşte dispozitivul sentinţei civile nr. 2745/21.09.2018, pronunţată de Tribunalul Prahova, în sensul că membrii de sindicat ai reclamantului sunt îndrituiţi la plata dobânzii legale penalizatoare, conform deciziei ICCJ nr. 2/17.02.2014. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Tribunalul Prahova. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.01.2023.
Incheiere indreptare eroare materiala din 25.01.2023Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului MEN, invocată de acesta prin întâmpinarea. Admite acţiunea. Obligă pârâta unitate de învăţământ să calculeze şi să plătească drepturile salariale cuvenite membrilor de sindicat ai reclamantului, personal didactic, reprezentând contravaloarea a două ore de educaţie fizică efectuate pe săptămână în plus faţă de norma didactică de predare, începând cu 01.01.2018 şi până în prezent, sume actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie la data plăţii efective precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor drepturilor băneşti, pentru aceeaşi perioadă; Obligă pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova la asigurarea finanţării şi virarea sumelor necesare pentru plata drepturilor salariale menţionate mai sus. Obligarea pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale la asigurarea finanţării şi virarea sumelor necesare pentru plata drepturilor salariale menţionate mai sus. Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Prahova.
Hotarare 2745/2018 din 21.09.2018