Dosar 2/111/2018 din 03.01.2018

anulare act administrativ


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2/111/2018
Data dosar:
03.01.2018
Instanta:
Tribunalul Bihor
Departament:
Secţia a III-a Contencios Administrativ şi Fiscal
Obiect:
anulare act administrativ
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 04.01.2019 la ora 09:00

    Complet: CAF 2
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta C** M************* în contradictoriu cu pârâtele U************ D** O***** şi A****** M**** - M*****, şi în consecinţă : Anulează actul administrativ prin care s-a respins contestaţia administrativă formulată de reclamantă înregistrată la Universitatea Oradea –Facultatea de Ştiinţe Economice sub nr. 21201/25.09.2017 Anulează toate actele în baza cărora s-a organizat şi validat rezultatul concursul din data de 15.09.2017 pentru ocuparea postului de profesor universitar, domeniul Mangement, poziţia 4, în cadrul Departamentului de Management –Marketing al Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii din Oradea, precum şi Decizia Rectorului de numire şi acordare a titlului universitar în favoarea pârâtei ABRUDAN MARIA – MADELA. Obligă pe pârâta Universitatea Oradea să-i plătească reclamantei daune morale în cuantum de 4000 lei . Respinge cererea reclamantei având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciilor produse prin pierderea unei şanse . Respinge cererea pârâtei ABRUDAN MARIA – MADELA pentru acordarea cheltuielilor de judecată. Obligă pârâtele să-i plătească reclamantei 4000 lei cheltuieli parţiale de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se depune la tribunalul Bihor. Pronunţată în şedinţă publică azi, 04.01.2019.

    Hotarare 5/2019 din 04.01.2019
  • Sedinta din data de 27.12.2018 la ora 09:00

    Complet: CAF 2
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 04.01.2019

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.12.2018
  • Sedinta din data de 12.12.2018 la ora 09:00

    Complet: CAF 2
  • Amână cauza

    În vederea deliberării şi pentru a da părţilor posibilitatea de a depune concluzii scrise la dosar, va amâna pronunţarea asupra cauzei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (1) Cod procedură civilă, pentru data de 27 decembrie 2018.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.12.2018
  • Sedinta din data de 14.11.2018 la ora 09:00

    Complet: CAF 2
  • Amână cauza

    - pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar pentru acest termen de pârâta Universitatea Oradea;

    Incheiere de sedinta din 14.11.2018
  • Sedinta din data de 17.10.2018 la ora 09:00

    Complet: CAF 2
  • Amână cauza

    - completarea probaţiunii cu înscrisuri;

    Incheiere de sedinta din 17.10.2018
  • Sedinta din data de 19.09.2018 la ora 11:00

    Complet: CAF 2
  • Amână cauza

    pentru ca reclamanta să ia cunoştinţă de actele depuse la dosar pentru termenul de astăzi;

    Incheiere de sedinta din 19.09.2018
  • Sedinta din data de 06.06.2018 la ora 09:00

    Complet: CAF 2
  • Amână cauza

    în vederea administrării probaţiunii;

    Incheiere de sedinta din 06.06.2018
  • Sedinta din data de 25.04.2018 la ora 09:00

    Complet: CAF 2
  • Amână cauza

    administrarea probelor propuse;

    Incheiere de sedinta din 25.04.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD