Dosar 30071/325/2018 din 20.11.2018

furtul calificat (art.229 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 30071/325/2018
Data dosar:
20.11.2018
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
furtul calificat (art.229 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 24.04.2019 la ora 09:00

    Complet: C9P
  • Condamnare

    În baza art. 396 alin.1, 2 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul C***** I***, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată (8 acte materiale), prev, de art. 228 alin.1 CP, 229 alin.1 lit.d) CP, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa de 1 an închisoare, în regim de detenţie. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin.1 lit. c Cod penal. În baza art. 65 alin. (1) şi (3) raportat la art.66 alin.1 lit. a), b) C. pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 72 alin. 1 Cod penal, deduce din durata pedepsei aplicate perioada reţinerii de 24 ore dispusă prin ordonanţa din 05.10.2018, începând cu data de 05.10.2018, ora 14.05, până la dara de 06.10.2018, ora 13.55 şi a arestului preventiv de la data de 10.12.2018 (data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă nr. 4/06.12.2018 emis în lipsă) până la data de 20.01.2019. În temeiul art. 399 Cod proc.pen., menţine măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpat. În temeiul art. 112 alin. 1 lit. e Cod penal rap. la art. 112 alin. 5 Cod penal, dispune confiscarea sumei de 260 lei de la inculpat, reprezentând contravaloarea bunului sustras de la persoana vătămată P*** G******* (nu s-a constituit parte civilă). În temeiul art. 19, art. 25 C.pr.pen., raportat la art. 397 alin. 1 din C.pr.pen., admite acţiunea civilă exercitată de părţile civile şi obligă inculpatul la plata sumei de: -300 lei către partea civilă B***** L****** F****** R*****; -800 lei către partea civilă G**** R***** T*****; -1.000 lei către partea civilă Cozmiuc Robert Caius; -600 lei către partea civilă Muntean Cornelia; -1.000 lei către partea civilă Spataru Alexe Luca; -3.700 lei către partea civilă Baciu Dragoş Emanuel; -500 lei către partea civilă Simina Sorin Filip. În temeiul art. 272 alin. 2 C. proc. pen. dispune virarea din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 520 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu. În temeiul art. 274 alin. 1 CPP, obligă inculpatul la plata sumei de 800 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24.04.2019.

    Hotarare 1407/2019 din 24.04.2019
  • Sedinta din data de 09.04.2019 la ora 09:00

    Complet: C9P
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area la data de 24.04.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.04.2019
  • Sedinta din data de 12.03.2019 la ora 09:00

    Complet: C9P
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 09.04.2019.

    Incheiere de sedinta din 12.03.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD