A***** V*****
InculpatI.Condamnă inculpatul A***** V*****, la o pedeapsă de 1 (unu) an şi 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută şi sancţionată de art.336 alin.1 C.pen., cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen., art. 396 alin. 1 şi 2 C.pr.pen. În baza art. 67 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. II.Condamnă inculpatul A***** V*****, cu datele de identificare menţionate anterior, la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ?tergerea urmelor acestuia, prevăzută şi sancţionată de art.338 alin.1 C.pen., cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen., art. 396 alin. 1 şi 2 C.pr.pen. În baza art. 67 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art.38 alin. 1 C.pen. rap. la art.39 alin.1 lit. b C.pen. contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare, la care adăugă un spor de 5 luni închisoare reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă aplicată, urmând ca, în final, inculpatul A***** V***** să execute o pedeapsă rezultantă de 2 (doi) ani şi 5 (cinci) luni închisoare. În baza art. 45 alin.3 lit. a C.pen. raportat la art.67 alin.1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se va executa de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, conform dispoziţiilor art. 68, alin. 1 lit. b C.pen. În temeiul art.45 alin.5 C.pen. raportat art.65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. În temeiul art. 92 C.pen. stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin. 1 C.pen. obligă inculpatul la respectarea, pe durata termenului de supraveghere, a următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art.93 alin.2 C.pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul are obligaţia să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate apreciat ca adecvat de către Serviciul de Probaţiune Suceava. În temeiul art. 93 alin. 3 C. pen. stabileşte ca inculpatul A***** V*****, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 80 de zile. În temeiul art. 404 alin. 2 C. pr. pen. obligaţia de a executa muncă neremunerată în folosul comunităţii se va executa la Primăria comunei Vereşti Suceava sau la DGASPC Suceava – Complexul de recuperare neuro-psihomotorie "O nouă viaţă" Suceava, programul de executare al acestei activitati urmand sa fie stabilit de catre Serviciul de probatiune Suceava. În temeiul art. 404 alin. 2 C. pr. pen. cu referire la art. 91 alin. 4 C. pen. şi art. 96 C. pen., atrage atenţia inculpatului A***** V***** că, în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea- credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, precum şi că, în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere săvârşe?te o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei. În baza art. 398 C.pr.pen. raportat la art. 272 C.pr.pen. şi art. 274 alin. 1 teza I C.pr.pen obligă inculpatul A***** V***** la plata către stat a sumei de 1350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 350 lei din cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.11.2019.
Hotarare 830/2019 din 25.11.2019Amână pronunţarea cauzei la data de 25.11.2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.11.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.11.2019Amână pronuntarea cauzei la data de 20.11.2019. Pronuntată în sedinta publică, azi, 14.11.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.11.2019Amână pronunţarea cauzei la data de 14.11.2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31.10.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.10.2019Fixează termen pentru deliberare si pronuntare la data de 31.10.2019. Pronuntată în sedintă publică, azi, 16.10.2019.
Incheiere de sedinta din 16.10.2019Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 16 octombrie 2019, ora 08,30, pentru când inculpatul are termen în cunoştinţă, conform art. 353 alin.2 C.pr.pen. Se va cita martora Hriscu Elena Roxana cu mandat de aducere, la adresa din mun. Suceava, str. Eroilor, nr. 64, bl. 113, sc. A, etaj 4, jud. Suceava, în vederea reaudierii. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18.09.2019.
Incheiere de sedinta din 18.09.2019Amână judecarea cauzei ?i fixează un nou termen de judecată la data de 18.09.2019, pentru când inculpatul are termen în cuno?tin?ă, potrivit art.353 alin. 2 C.pr.pen. Se va cita martora Hriscu Elena Roxana la vechea adresă de domiciliu ?i la numărul de telefon indicat în cuprinsul procesului verbal de punere în executare a mandatului de aducere, în vederea audierii. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.06.2019.
Incheiere de sedinta din 19.06.2019Amână judecarea cauzei ?i fixează un nou termen de judecată la data de 19.06.2019, pentru când inculpatul are termen în cuno?tin?ă, potrivit art.353 alin. 2 C.pr.pen. Se va cita martora Hriscu Elena Roxana, în vederea audierii. În baza disp.art. 6 din Protocolul privind stabilirea onorariilor pentru avocaţii care acordă asistenţă juridică în materie penală încheiat între Ministerul Justiţiei (sub nr. 48025/2015) şi Uniunea Naţională a Barourilor din România (sub nr. 21-DCAJ-2015), precum ?i a disp. art. 6 din noul Protocol privind stabilirea onorariilor pentru avocaţii care acordă asistenţă juridică în materie penală încheiat între Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, dispune avansarea din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava a sumei de 477 lei cu titlu de onorariu parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A***** V***** – av. Grozavu Mircea cu delegaţie pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 760/05.04.2018. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.05.2019.
Incheiere de sedinta din 08.05.2019Amână judecarea cauzei ?i fixează un nou termen de judecată la data de 08.05.2019, pentru când inculpatul are termen în cuno?tin?ă, potrivit art.353 alin. 2 C.pr.pen. Se vor cita martorii Hriscu Elena Roxana, Popescu Dănu? ?i Titiniuc Eugen, primul martor citându-se cu mandat de aducere. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.03.2019.
Incheiere de sedinta din 13.03.2019Amână judecarea cauzei ?i fixează un nou termen de judecată la data de 13.03.2019, pentru când inculpatul are termen în cuno?tin?ă, potrivit art.353 alin. 2 C.pr.pen. Pune în vedere martorei din lucrări Hriscu Elena Roxana, să se prezinte la următorul termen de judecată, în vederea reaudierii. Pentru a se efectua verificări în ceea ce îl priveşte pe martorul Popescu Dănuţ, pentru a se stabili dacă se află arestat în Italia, urmând ca, în caz afirmativ să se procedeze la emiterea unui ordin de anchetă european, în vederea reaudierii acestuia prin videoconferinţă, Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.01.2019.
Incheiere de sedinta din 30.01.2019Amână judecarea cauzei ?i fixează un nou termen de judecată la data de 30.01.2019, pentru când inculpatul are termen în cuno?tin?ă, potrivit art.353 alin. 2 C.pr.pen. Se va cita martorul din lucrări Popescu Dănu? cu mandat de aducere, în vederea reaudierii. Se va cita martora din lucrări Hriscu Elena Roxana , în vederea reaudierii. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.11.2018.
Incheiere de sedinta din 21.11.2018Amână judecarea cauzei ?i fixează un nou termen de judecată la data de 21.11.2018, pentru când inculpatul are termen în cuno?tin?ă, potrivit art.353 alin. 2 C.pr.pen. Se vor cita martorii din lucrări Hriscu Oana ?i Popescu Dănu?, în vederea reaudierii. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.09.2018.
Incheiere de sedinta din 26.09.2018Amână judecata cauzei ?i fixează un nou termen de judecată la data de 26 septembrie 2018, ora 08:30, pentru când inculpatul are termenul în cuno?tin?ă. Pune în vedere inculpatului Axinte Vasile să se prezinte la următorul termen de judecată, în vederea reaudierii. Se citează primii doi martori din lucrări, respectiv Hriscu Liliana şi Hriscu Geanina, în vederea reaudierii. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 28 noiembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 27.06.2018