R*** V*****
ReclamantB***** I***
ReclamantM********* A******* N********
PârâtC******** N******* P***** C********* D************
PârâtAdmite excepţia perimării cererii, invocată de instanţă din oficiu. Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii R*** V*****, (având CNP şi domiciliul) şi B***** I*** (având CNP şi domiciliu), în contradictoriu cu pârâţii M********* A******* N********, (cu sediul) şi C******** N******* P***** C********* D************ (cu sediul). Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Mureş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, data de data de 4 noiembrie 2020.
Hotarare 903/2020 din 04.11.2020Suspendă, în temeiul art. 411 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, judecarea acţiunii civile formulată de reclamanţii R. V. şi B.I. , în contradictoriu cu pârâţii M********* A******* N******** şi C******** N******* P***** C********* D************. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată azi, 19 septembrie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 19.09.2019Suspendă, în temeiul art. 242 din Codul de procedură civilă, judecarea acţiunii civile formulată de reclamanţii R. V. şi B.I., în contradictoriu cu pârâţii M********* A******* N******** şi C******** N******* P***** C********* D************. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată azi, 21 martie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 21.03.2019PENTRU PROBE
Incheiere de sedinta din 12.02.2019pentru administrarea de probe
Incheiere de sedinta din 15.01.2019