L*** L*****
InculpatAdmite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara. În baza art. 236 CPP, raportat la art. 234 CPP şi art. 235 CPP, prelungeşte durata măsurii arestării preventive a inculpatului cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere în formă continuată, prev. de art. 253 alin. 1 şi 4 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 49/UP din data de 01.11.2018 emis de Judecătoria Timişoara, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 01.12.2018 şi până la data de 30.12.2018, inclusiv. Respinge cererea de înlocuirea a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu sau control judiciar, ca neîntemeiată În baza art. 275 alin. 3 CPP, cheltuielile legate de soluţionarea prezentei cereri rămân în sarcina statului. Dispune plata sumei de 130 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Pronunţată în camera de consiliu din data de 26.11.2018, ora 12.00.
Incheiere masuri preventive faza de UP 90/2018 din 26.11.2018