B********* Ş***** D*****
CondamnatRespinge, ca nefondate, cererea şi propunerea de liberare condiţionată privind pe condamnatul BILVANESCU STEFAN DANIEL, deţinut în Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin. Fixează termen data de 18.10.2018 după expirarea căruia poate fi reînnoită cererea sau poate fi formulată propunere de liberare condiţionată. Obligă petentul la 160 lei cheltuieli judiciare statului aferente cererii de liberare condiţionată, urmând ca suma de 65 lei, reprezentând 50% din onorariul pentru avocat Stanomir Andrei, apărător desemnat din oficiu potrivit delegaţiei nr. 953 eliberată de Baroul Mehedinţi la data de 19.03.2018 şi suma de 65 lei, reprezentând 50% din onorariul pentru avocat Busu Ana, apărător desemnat din oficiu potrivit delegaţiei nr. 1174 eliberată de Baroul Mehedinţi la data de 03.04.2018 să fie avansate din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.04.2018, la sediul instanţei.
Hotarare 640/2018 din 18.04.2018în vederea revenirii cu adresă către penitenciar, acordă termen la data de 18.04.2018 pentru când se citează petentul condamnat.
Incheiere de sedinta din 28.03.2018