M******* D******
InculpatÎn baza art.386 alin.1 CPP menţine încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată ca fiind infracţiunea de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută de art.335 alin.1 Cod Penal, şi infracţiunea de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, faptă prevăzută de art.336 alin.1 Cod Penal, cu aplicarea art.38 alin.2 Cod Penal. În baza art.396 alin.1, 2 şi 10 CPP, condamnă inculpatul M D, poreclă „B”, la pedeapsa de un (1) an închisoare pentru săvâr?irea infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” la data de 29.10.2016, faptă prevăzută de art.335 alin.1 Cod Penal. În baza art.66 alin.1 lit. a) şi b) Cod Penal interzice inculpatului M D cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat în condiţiile prevăzute de art.68 alin.1 lit. b) Cod Penal, pe o perioadă de trei (3) ani. În baza art.404 alin.5 CPP ?i art.65 alin.1 Cod Penal raportat la art.66 alin.1 lit. a) ?i b) Cod Penal interzice inculpatului M D cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat în condiţiile art.65 alin.3 Cod Penal. În baza art.396 alin.1, 2 şi 10 CPP, condamnă inculpatul M D la pedeapsa de un (1) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe” la data de 29.10.2016, infracţiune prevăzută de art.336 alin.1 Cod Penal. În baza art.66 alin.1 lit. a) şi b) Cod Penal interzice inculpatului M D cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat în condiţiile prevăzute de art.68 alin.1 lit. b) Cod Penal, pe o perioadă de trei ani. În baza art.404 alin.5 CPP ?i art.65 alin.1 Cod Penal raportat la art.66 alin.1 lit. a) şi b) Cod Penal interzice inculpatului M D cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat în condiţiile art.65 alin.3 Cod Penal. În baza art.38 alin.2 Cod Penal constată că cele două fapte pentru care inculpatul M D a fost trimis în judecată sunt în concurs formal de infracţiuni. În baza art.39 alin.1 lit. b) Cod Penal, aplică inculpatului M D pedeapsa cea mai grea, respectiv cea de un (1) an închisoare, la care adăuga un spor de patru (4) luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de un (1) an şi patru (4) luni închisoare. În baza art.45 alin.3 lit. a) Cod Penal aplică inculpatului M D pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat conform art.66 alin.1 lit. a) şi b) Cod Penal, pe o perioadă de trei ani în condiţiile prevăzute de art.68 alin.1 lit. c) Cod Penal, pe lângă pedeapsa rezultantă de un (1) an şi patru (4) luni închisoare. În baza art.45 alin.3 lit. a) şi alin.5 Cod aplică inculpatului M D pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat conform art.66 alin.1 lit. a) şi b) Cod Penal, în condiţiile prevăzute de art.65 alin.3 Cod Penal pe lângă pedeapsa rezultantă de un (1) an şi patru (4) luni închisoare. În baza art.91 al.1 şi art.92 alin.1 Cod Penal suspendă sub supraveghere executarea pedepsei un (1) an şi patru (4) luni închisoare pentru un termen de trei (3) ani. În baza art.93 alin.1 Cod Penal obligă inculpatul M D să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) Să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Caraş-Severin, la datele fixate acesta; b) Să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) Să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinşei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) Să comunice schimbarea locului de muncă; e) Să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor de existenţă. În baza art.93 alin.2 Cod Penal, impune inculpatului M D să execute următoarea obligaţie: a) Să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art.93 alin.3 Cod Penal impune inculpatului M D ca pe perioada termenului de supraveghere să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Comunei Socol sau în cadrul Primăriei Comunei Pojejena pe o perioadă de 60 de zile. În baza art.404 al.2 CPP raportat la art. 91 alin.4 şi art.96 Cod Penal atrage atenţia inculpatului M D că, în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere sau săvârşirii de noi infracţiuni, se va dispune revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei aplicate. În baza art.398 CPP raportat la art.274 alin.1 CPP, obligă inculpatul M D. să achite suma de 700 lei la Bugetul de Stat, reprezentând cheltuielile avansate de stat în prezenta cauză. Cu drept la apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 11.12.2018.
Hotarare 134/2018 din 11.12.2018Având nevoie de timp pentru deliberare, văzând disp. art.391 Cod de procedură penală, va amâna pronunţarea.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.11.2018În vederea efectuării expertizei medico legale în vederea recalculării gradului de alcoolemiei al inculpatului.
Incheiere de sedinta din 23.10.2018În vederea efectuării expertizei medico legale în vederea recalculării gradului de alcoolemiei al inculpatului.
Incheiere de sedinta din 25.09.2018