Dosar 3031/114/2018 din 04.12.2018

contestaţie decizie de concediere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3031/114/2018
Data dosar:
04.12.2018
Instanta:
Tribunalul Buzău
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
contestaţie decizie de concediere
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.03.2021 la ora 9:00

    Complet: LMAS10
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea. Anulează decizia nr. 19/31.10.2018 emisă de intimata SC GEROM SA – Societate în insolvenţă, privind desfacerea contractului individual de muncă nr.6826/1988. Dispune reintegrarea reclamantului în funcţia ocupată anterior emiterii deciziei de concediere disciplinară. Obligă intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, începand cu data desfacerii contractului de muncă şi până la data reintegrării efective. Ia act că reclamantul îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată, pe cale separată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare la Curtea de Apel Ploieşti, cererea de apel urmând a fi depusă, sub sancţiunea nulităţii, la Tribunalul Buzău. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 29.03.2021.

    Hotarare 346/2021 din 29.03.2021
  • Sedinta din data de 15.03.2021 la ora 10:30

    Complet: LMAS10
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 29.03.2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 15.03.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.03.2021
  • Sedinta din data de 15.02.2021 la ora 11:00

    Complet: LMAS10
  • Amână cauza

    In vederea audierii martorilor.

    Incheiere de sedinta din 15.02.2021
  • Sedinta din data de 18.01.2021 la ora 11:30

    Complet: LMAS10
  • Amână cauza

    Incuviinteaza cererea de amanare.

    Incheiere de sedinta din 18.01.2021
  • Sedinta din data de 16.11.2020 la ora 12:00

    Complet: LMAS10
  • Amână cauza

    Incuviinteaza cererea de amanare formulata de aparatulul reclamantului.

    Incheiere de sedinta din 16.11.2020
  • Sedinta din data de 21.09.2020 la ora 11:00

    Complet: LMAS10
  • Amână cauza

    In vederea administrarii probatoriului.

    Incheiere de sedinta din 21.09.2020
  • Sedinta din data de 19.06.2020 la ora 9:30

    Complet: LMAS10
  • Amână cauza

    Amânat, la data de 21.09.2020, ora 11:00, pentru administrarea probelor încuviinţate.

    Incheiere de sedinta din 19.06.2020
  • Sedinta din data de 18.05.2020 la ora 9:00

    Complet: LMAS10
  • Amână cauza

    Amânat la cererea reclamantului prin care solicită termen pentru a-şi angaja apărător, urmând a se repeta procedura de citare cu acesta.

    Incheiere de sedinta din 18.05.2020
  • Sedinta din data de 13.04.2020 la ora 9:00

    Complet: LMAS10
  • Termen preschimbat

    Preschimbat termenul la 18.05.2020.

  • Sedinta din data de 13.03.2020 la ora 9:00

    Complet: LMAS10 CC
  • Amână cauza

    În temeiul dispoziţiilor art. 230 C. pr. civ., preschimbă termenul de judecată acordat cauzei de la data de 13.04.2020 la data de 18.05.2020.Cu drept de a formula cale de atac odată cu fondul. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 13.03.2020.

    Incheiere de sedinta din 13.03.2020
  • Sedinta din data de 17.02.2020 la ora 9:00

    Complet: LMAS10
  • Amână cauza

    Amânat la cererea apărătorului ales al reclamantului care s-a aflat în imposibilitatea de a se prezenta în instanţă.

    Incheiere de sedinta din 17.02.2020
  • Sedinta din data de 20.01.2020 la ora 9:00

    Complet: LMAS10
  • Amână cauza

    Amânat pentru a se depune la dosar dovada calităţii de reprezentant al administratorului special.

    Incheiere de sedinta din 20.01.2020
  • Sedinta din data de 18.11.2019 la ora 11:00

    Complet: LMAS10
  • Amână cauza

    Apreciază necesar ca apărătorul reclamantului să facă dovada imposibilităţii de prezentare la acest termen.

    Incheiere de sedinta din 18.11.2019
  • Sedinta din data de 30.09.2019 la ora 11:00

    Complet: LMAS10
  • Amână cauza

    Amânat pentru ca pârâta să ia cunoştinţă de conţunutul notelor de şedinţă depuse de reclamant.

    Incheiere de sedinta din 30.09.2019
  • Sedinta din data de 24.06.2019 la ora 11:00

    Complet: LMAS10
  • Amână cauza

    Amânat la cererea apărătorului ales al reclamantului prin care a solicitat termen fiind în imposibilitatea de a se prezenta.

    Incheiere de sedinta din 24.06.2019
  • Sedinta din data de 20.05.2019 la ora 11:00

    Complet: LMAS10
  • Amână cauza

    Fata de lipsa de procedura cu noul lichidator.

    Incheiere de sedinta din 20.05.2019
  • Sedinta din data de 15.04.2019 la ora 9:00

    Complet: LMAS10
  • Amână cauza

    Amânat pentru ca reclamantul să ia cunoştinţă de întâmpinarea la completarea la acţiune.

    Incheiere de sedinta din 15.04.2019
  • Sedinta din data de 18.03.2019 la ora 9:00

    Complet: LMAS10
  • Amână cauza

    Amânat pentru lipsă de apărare a pârâtei şi pentru se comunica acesteia copii de pe ânscrisurile depuse de reclamant la dosar.

    Incheiere de sedinta din 18.03.2019
  • Sedinta din data de 18.02.2019 la ora 9:00

    Complet: LMAS10
  • Amână cauza

    Amânat pentru a se comunica reclamantei copie întâmpinare.

    Incheiere de sedinta din 18.02.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD