R***** R******* - D******* S****** D***
ReclamantC***** D******
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta R.N.P. Romsilva Direcţia Silvică Dolj în contradictoriu cu pârâtul Ceauşu Dumitru. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 801,97 lei, reprezentând debit principal, precum şi penalităţi de întârziere în cuantum de 0,1 % pe zi de întârziere calculate de la data scadenţei facturilor până la data achitării debitului principal. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 140,18 lei reprezentând parţial contravaloarea facturii nr. 962/08.11.2017, debit aferent perioadei iunie-decembrie 2017, şi obligarea la plata penalităţilor de întârziere aferente debitului principal, ca neîntemeiat. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 61,1379 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru proporţional cu admiterea cererii. Respinge cererea formulată de pârât privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce va fi depus la Judecătoria Craiova. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 02.04.2019.
Hotarare 3957/2019 din 02.04.2019Amână pronunţarea în cauză la data de 02.04.2019. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 18.03.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.03.2019