E**** N******
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C. pr. penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis în data de 12.11.2018 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş în dosarul nr.632/P/2018 a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, privind pe inculpatul E**** N******, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art.336 al.l Cp. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul E**** N******. Cu contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii cu inculpatul şi procurorul, ce se depune la Judecătoria Beiuş. Dată şi pronunţată în camera de consiliu azi 08.01.2019.
Incheierefinalacamerapreliminara15/2019 din 08.01.2019