B****** D****** F*******
ReclamantC*** J******** D* P***** D***
PârâtRespinge ac?iunea. Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Dolj. Pronunţată azi 28.05.2019 în şedinţă publică.
Hotarare 841/2019 din 28.05.2019pentru observare înscrisuri
Incheiere de sedinta din 18.04.2019complet desfiinţat
Repune cauza pe rol pentru suplimentarea probatoriului. Dispune efectuarea unei adrese către pârâtă, pentru a comunica dacă reclamanta B****** D****** F******* a ajuns, începând cu luna ianuarie 2018, sau ulterior, la salariul stabilit potrivit legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale. Acordă termen la 18.04.2019, pentru când se vor cita păr?ile. Pronunţată azi, 29.03.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Incheiere de sedinta din 29.03.2019Amână pronun?area la data de 29.03.2019. Pronunţată azi 28.03.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.03.2019Suspendă cauza în baza art. 520 alin. 4 NCPC. Cu recurs pe toată durata suspendării.
Incheiere suspendare din 05.10.2018Pentru administrare probatoriu.
Incheiere de sedinta din 07.09.2018