Dosar 30492/325/2018 din 26.11.2018

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 30492/325/2018
Data dosar:
26.11.2018
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.03.2020 la ora 09:00

    Complet: C3C
  • Admite cererea

    Admite cererea formulată şi precizată de către reclamanta B***** A*******, în contradictoriu cu pârâta S.C. UNIQUA ASIGURĂRI S.A. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 11.971,25 lei reprezentând diferenţă despăgubire. Obligă pârâta la plata către reclamantă a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi, aferente sumei de 11.971,25 lei, calculate începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri până la achitarea integrală a debitului principal. Compensează cheltuielile de judecată efectuate de părţi până la concurenţa sumei celei mai mari şi obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 102 lei, cu acest titlu. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel care se poate depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei azi, 05.03.2020.

    Hotarare 2925/2020 din 05.03.2020
  • Sedinta din data de 25.02.2020 la ora 09:00

    Complet: C3C
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 05.03.2020, care se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 396 alin. 2 C.pr.civ.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.02.2020
  • Sedinta din data de 28.01.2020 la ora 09:00

    Complet: C3C
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 25.02.2020.

    Incheiere de sedinta din 28.01.2020
  • Sedinta din data de 10.12.2019 la ora 09:00

    Complet: C3C
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 28.01.2020 pentru studiul şi comunicarea înscrisurilor depuse la dosar

    Incheiere de sedinta din 10.12.2019
  • Sedinta din data de 18.11.2019 la ora 09:00

    Complet: C3C
  • Amână cauza

    Amână la 10.12.2019 pentru studiul raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 18.11.2019
  • Sedinta din data de 17.09.2019 la ora 09:00

    Complet: C3C
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 18.11.2019 pentru îndeplinirea obligaţiilor dispuse de instanţă, respectiv ca pârâta să depună dovada achitării diferentei de onorariu de expert în sumă de 1500 lei

    Incheiere de sedinta din 17.09.2019
  • Sedinta din data de 28.05.2019 la ora 09:00

    Complet: C3C
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 17.09.2019 pentru administrarea probelor propuse şi încuviinţate

    Incheiere de sedinta din 28.05.2019
  • Sedinta din data de 02.04.2019 la ora 09:00

    Complet: C3C
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 28.05.2019 pentru administrarea probelor propuse şi încuviin?ate, pârâta urmând a fi citată cu men?iunea de a depune copia integrală a dosarului de daună sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare în cuantum maxim

    Incheiere de sedinta din 02.04.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD