I***** D*** F****** A*
CreditorR**** M******
DebitorAdmite în parte cererea având ca obiect ordonanţă de plată, formulată de reclamanta creditoare INTRUM JUSTITIA DEBT FINANCE A.G., în contradictoriu cu pârâta debitoare R**** M******. Obligă pârâta debitoare să achite reclamantei creditoare, în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei hotărâri, suma de 693,76 lei, reprezentând contravaloare servicii prestate, taxa nereturnare echipament tv şi penalităţi de întârziere. Respinge în rest cererea, ca nefondată. Obligă pârâta debitoare la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de cerere în anulare, atât pentru reclamanta creditoare, cât şi pentru pârâtul debitor, în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Tulcea. Pronunţată azi, 17.07.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1749/2018 din 17.07.2018Amână pronunţarea în cauză la data de 17 iulie 2018. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit prevederilor art. 396 alin. 2 C.proc.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03 iulie 2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.07.2018Amână pronunţarea la data de 03.07.2018. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit prevederilor art. 396 alin. 2 Cod pr. civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.06.2018