M**** G******
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) rap. la art. 342 C. proc. pen., constată competenţa materială şi teritorială a Judecătoriei Tecuci de a soluţiona prezenta cauză penală, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 4094/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, privind pe inculpatul M**** G******, trimis în judecată în stare de libertate, sub aspectul săvîrşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. 1 C. penal, precum şi a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul M**** G******. Cu drept de contestaţie la instanţa ierarhic superioară pentru procuror şi inculpat, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 07.03.2018.
Incheierefinalacamerapreliminara din 07.03.2018