M**** M* V*****
InculpatÎn temeiul art. 362 alin. 2 C.p.p. raportat la art. 208 alin. 4 C.p.p., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispusă faţă de inculpatul MIHAI VASILE. Menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul MIHAI VASILE, aflat în Penitenciarul Spital Bucureşti Jilava, prin încheierea penală nr. 83 din data de 10.11.2017, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucure?ti în dosarul nr. 28717/4/2017, pusă în executare în baza mandatului de arestare preventivă nr. 105/DL din 10.11.2017 emis de Judecătoria Sectorului 4 Bucure?ti, până la următoarea verificare, dar nu mai târziu de 60 de zile de la pronunţarea prezentei încheieri. Respinge ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, formulată de către inculpatul MIHAI VASILE, prin apărător din oficiu. În temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.01.2018
Incheiere finala dezinvestire din 26.01.2018