T*** V*****
PetentI************ P***** S******* D* U****** "***** V******* A* J******** C******
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de petentul T*** V***** în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ „MIHAI VITEAZU” AL JUDEŢULUI COVASNA, ca neîntemeiată. Menţine ca legal şi temeinic întocmit, procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria H nr.0036474 întocmit la data de 24.05.2018, de către agentul constatator din cadrul intimatei. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cale de atac ce se depune la registratura Judecătoriei Întorsura Buzăului. Pronunţată astăzi, 24 octombrie 2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 233/2018 din 24.10.2018Amână pronunţarea hotărârii la data de 24 octombrie 2018 orele 14:00, sala P. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 octombrie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.10.2018Estimează durata cercetării procesului la două termene de judecată. Încuviinţează pentru petent proba cu înscrisurile depuse, iar pentru intimat proba cu înscrisurile ataşate întâmpinării şi proba testimonială cu martorul asistent Alexandru Cristian. Se citează martorul asistent Alexandru Cristian sub sancţiunea prevăzută de art.187 pct.2 lit.a Cod procedură civilă.
Incheiere de sedinta din 12.09.2018