E******* A********
Parte vătămatăR**** R***** A********
InculpatÎn baza art. 193 alin. 2 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul Roman Robert-Alexandru, la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violen?e. În temeiul art. 67 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b ( dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 (doi) ani, care începe să curgă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere, conform art. 68 alin. 1 lit. b C. pen. În baza art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) b) Cod penal, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 91 C. pen., raportat la art. 92 alin. 1 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei sus menţionate pe un termen de supraveghere de 2 ani, care curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 93 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele serviciului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b C. pen. impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 C. pen., impune inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 zile la una dintre următoarele două instituţii: Horticultura SA sau Pieţe SA Timişoara, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. 2 C. proc. pen. şi ale art. 57 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În temeiul art. 94 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 404 alin. 2 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse, neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, precum şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv revocarea suspendării şi executarea pedepsei. În temeiul art. 72 Cod penal, deduce perioada reţinerii de 24 ore de la data de 17.10.2018 din pedeapsa aplicată. În temeiul art. 397 alin. (1), art. 19 ?i art. 25 alin. (1) C. proc. pen., respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de partea civilă E******* A********. În temeiul art. 112 alin. 1 lit. b teza I Cod penal, dispune confiscarea şurubelniţei cu lungimea de 16 cm, ridicată de la inculpat (proces verbal din 17.10.2018 - f. 19 d.u.p.). În baza art. 274 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 700 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 272 alin.1 C.proc.pen., dispune virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Timiş a sumei de 627 lei, reprezentând onorariul av. din oficiu. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 18.09.2019.
Hotarare 2882/2019 din 18.09.2019Amână pronun?area la data de 18.09.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.09.2019Amână cauza la data de 10.09.2019.
Incheiere de sedinta din 18.06.2019Amână cauza la data de 18.06.2019.
Incheiere de sedinta din 04.06.2019Amână cauza la data de 04.06.2019.
Incheiere de sedinta din 21.05.2019Amână cauza la data de 21.05.2019.
Incheiere de sedinta din 09.04.2019