S**** G******** P*** A** O****** C******
ContestatorC*** T********** D* P***** G*****
IntimatÎn baza art. 29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992 sesizează Curtea Constitu?ională în vederea solu?ionării excep?iei de neconstitu?ionalitate privind prevederile art. 169 indice 1 alin. 3 ultima teză din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice în referire la sintagma „stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situa?ii” astfel cum a fost interpretată prin Decizia nr. 69/2018 pronun?ată de Î.C.C.J, complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, raportat la încălcarea principiilor constitu?ionale şi a drepturilor consacrate de Constitu?ia României prin art. 1 alin.3-5, art. 15 alin.2, art. 16 alin. 1 şi 2, art. 44, art. 47, art. 108 alin.1-2, art. 126 alin. 3, art. 142 alin. 1 şi art. 147din Constitu?ia României. Respinge, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a judecării cauzei. Respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Savin Gheorghe în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Gala?i. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Gala?i – Sec?ia I civilă. Pronun?ată astăzi, 19.04.2019, solu?ia urmând a fi pusă la dispozi?ia pâr?ilor prin intermediul grefei instan?ei.
Hotarare 399/2019 din 19.04.2019Având nevoie de timp pentru deliberare, amana pronuntarea.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.04.2019