O**** O*******
InculpatCondamnă pe inculpatul O**** O*******, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru savârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzută de art. 4, alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu aplicarea art. 396, alin. 10 C. proc. pen. În baza art. 67, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 1 an după executarea pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b C. pen. (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). În temeiul art. 66, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66, alin. 1 lit. a şi b C.pen., în condiţiile prevăzute de art. 65, alin. 1 şi alin. 3 C. pen. Constata ca infracţiunea dedusă judecaţii în prezenta cauza şi pentru care s-a dispus condamnarea a fost savârşită în concurs real cu infracţiunea de omor prevazuta de art. 188, alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 396, alin. 10 C. proc. pen. pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului O**** O******* la pedeapsa de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66, lit a şi b C. pen. pentru o perioadă de 4 ani, prin Sentinţa penală nr. 355/D/2018 din 30.10.2018 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosar nr. 1397/110/2018, definitivă prin Decizia penală nr. 74/22.01.2019 a Curţii de Apel Bacău. În temeiul art. 40, alin. 1 C. pen. raportat la art. 39, alin. 1, lit. b C. pen. contopeşte pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului în prezenta cauză cu pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 355/D/2018 din 30.10.2018 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosar nr. 1397/110/2018, definitivă prin Decizia penală nr. 74/22.01.2019 a Curţii de Apel Bacău şi aplică acestuia pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare, la care adaugă 4 luni închisoare reprezentând sporul de o treime din cuantumul pedepsei mai mici, în final inculpatul O**** O******* având de executat pedeapsa rezultantă de 10 ani şi 4 luni închisoare. În baza art. 45, alin. 3, lit. a C. pen. aplică inculpatului pedeapsă complementară cea mai grea, respectiv interzicerea pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei închisorii, a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b C. pen. (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 45, alin. 5 C. pen. aplică inculpatului pedeapsă accesorie cea mai grea, respectiv interzicerea cu titlu de pedeapsă accesorie a drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1 lit. a şi b C.pen., în condiţiile prevăzute de art. 65, alin. 1 şi alin. 3 C. pen. În temeiul art. 404, alin. 4, lit. a C. proc. Pen. raportat la art. 40, alin. 3 C. pen. compută din durata pedepsei închisorii astfel aplicată prin prezenta inculpatului O**** O*******, perioada reţinerii, a arestul preventiv şi perioada executată începând cu data de 10.03.2018 la zi. În temeiul art. 109, alin. 1 şi 3 C. pen. admite cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public şi dispune obligarea inculpatului O**** O******* la urmarea unui tratament medical, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. În temeiul art. 566, alin. 1 şi 3 C. proc. pen. dispune comunicarea, la data rămânerii definitive a prezentei, a copiei dispozitivului hotărârii şi a copiei raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 1082/A1P/85 din 20.03.2018 (f. 23-24 d.u.p.) către administraţia locului de deţinere. În temeiul art. 162, alin. 3 C. proc. pen. dispune păstrarea suportului optic CD inscripţionat “77D/P/2018 – O**** O******* – declaraţie suspect – 24.08.2018”, până la rămânerea definitivă a cauzei. Dispune retragerea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 454/D/22.01.2019 emis de Tribunalul Bacău în baza Sentinţei penale nr. 355/D/2018 din 30.10.2018 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosar nr. 1397/110/2018, definitivă prin Decizia penală nr. 74/22.01.2019 a Curţii de Apel Bacău şi dispune emiterea unor noi forme de executare conform dispoziţiilor prezentei hotărâri. Constată că inculpatul O**** O******* a fost asistat în prezenta cauză de apărător ales. În temeiul art. 272 C. proc. Pen. şi art. 274, alin. 1 C. proc. Pen., obligă pe inculpatul O**** O******* la plata către stat a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 300 lei aferentă urmăririi penale şi suma de 400 lei în cursul judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.01.2019.
Hotarare 25/2019 din 29.01.2019