D****** I***
Parte civilăM***** M****
InculpatÎn baza art. 233 – art. 234 alin. 1 lit. a, b şi f Cod penal raportat la art. 396 alin. 1, 2 şi 396 alin. 10 Cod de procedură penală cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal condamnă pe inculpatul MARIA? MARIN, , la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată (faptă din data de 07.10.2018) În baza art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte func?ii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerci?iul autorită?ii de stat, pe o perioadă de 3 ani, care se va executa conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se va executa conform art. 65 alin. 3 Cod penal, de la momentul rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data la care pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată. În baza art. 104 alin. 2 Cod penal revocă beneficiul liberării condiţionate dispusă prin sentinţa penală nr. 892/14.05.2018 a Judecătoriei Braşov din executarea pedepsei de 7 ani şi 6 luni închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 2294/30.09.2014 a Judecătoriei Braşov pronunţată în dosarul nr. 12687/197/2014, definitivă prin decizia penală nr. 470/Ap/19.06.2015 a Curţii de Apel Braşov, şi dispune executarea restului rămas neexecutat de 730 zile. În baza art. 104 alin. 2 teza a II a Cod penal raportat la art. 41 alin. 3 Cod penal adaugă la pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin prezenta sentinţă, restul de 730 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2294/30.09.2014 a Judecătoriei Braşov pronunţată în dosarul nr. 12687/197/2014, definitivă prin decizia penală nr. 470/Ap/19.06.2015 a Curţii de Apel Braşov, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 730 zile. În baza art. 45 alin. 1 Cod penal alături de pedeapsa principală, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzut de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal , respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte func?ii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerci?iul autorită?ii de stat, pe o perioadă de 3 ani, care se va executa conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal. În temeiul art. 45 alin. 5 rap. la alin. 1 Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal respectiv interzicerea exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se va executa conform art. 65 alin. 3 Cod penal, de la momentul rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data la care pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată. În baza art. 404 alin. 1 lit. a Cod de procedură penală raportat la art. 72 alin. 1 Cod penal deduce din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive din data de 26.11.2018 la zi. În baza art. 404 alin. 1 lit. b raportat la art. 399 alin. 1 Cod de procedură penală menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul M***** M****. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în baza de date S.N.D.G.J., după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 19, art. 20 şi art. 23 alin. 3, art. 397 alin. 1 Cod de procedură penală raportat la art. 1349 şi art. 1357 Cod civil admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Dorobă? Ioan, şi obligă inculpatul la plata către acesta a sumei de 2100 lei reprezentând prejudiciu material. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru a asigura asistenţa judiciară a inculpatului în cuantum de 520 lei rămâne în sarcina statului şi se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Braşov. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod de procedura penală, obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei (750 din cursul urmării penale şi 250 din cursul judecăţii), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Executorie cu privire la măsura preventivă. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.02.2018.
Hotarare 341/2019 din 25.02.2019Având nevoie de timp pentru a delibera, stabileşte termen de pronunţare la data de 25.02.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.02.2019