D***** V******
Intimat ReclamantI*** C*****
Recurent PârâtI*** V*******
Intimat PârâtAdmite excepţia perimării. Constată perimată cererea de recurs. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare.
Hotarare 904/2019 din 06.12.2019În temeiul art.411 alin.1 pct.2 C.pr.civ., suspendă judecarea cauzei.Cu drept de recurs pe întreaga perioadă a suspendării judecării cauzei.
Incheiere suspendare din 08.03.2019În temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea sesizării adresate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept, invocate în dosarul nr.82032/299/2015 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în chestiunea de drept vizând dacă "recursurile declarate împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate după publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr.369 din 30.05.2017 în Monitorul Oficial, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 lei inclusiv, pornite anterior publicării Deciziei (20 iulie 2017), recursuri nesoluţionate până la data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr.454/04.07.2018 (01.10.2018), devin admisibile sau îşi menţin caracterul inadmisibil rezultat din interpretarea dispoziţiilor art. 27 C. proc. civ. cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituţia României cât priveşte producerea efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/30.05.2017, dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 52/18.06.2018, publicată în M Of nr. 609/17.07.2018”. Cu drept de recurs pe durata suspendării judecării cauzei.
Incheiere suspendare din 16.11.2018